Friday, January 2, 2026
0.8 C
Bucharest

Blaga : “Noi, PDL azi PNL, l-am sprijinit pe Barroso”

Copreședintele PNL Vasile Blaga, a declarat vineri, la Timișoara, că politicienii care nu au tras învățăminte din mesajele pe care societatea li le-au transmis, mai ales în ultimul an, nu vor avea viitor în politică.

“Cred că cei care nu au învățat nimic din ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp, și mai ales la sfârșitul anului trecut, nu vor avea un viitor în politică. Cel mai mare pericol pentru PNL este să nu aplicăm ceea ce am promis, cum la fel de periculos este să fi heirupist în astfel de situații și să creezi criterii doar pentru (…) ca să ai tovarăși de drum, iar mâine dimineață, când nu mai ai nevoie de ei, să fie foști tovarăși de drum. Nici așa nu e bine, dar nici să ne facem că nu am înțeles nimic din ceea ce ne-a spus strada ; este extrem de periculos pentru PNL”, a afirmat Vasile Blaga, într-o conferință de presă.

Copreședintele PNL a reiterat faptul că acei candidați care nu îndeplinesc condițiile de integritate prevăzute de partid, nu vor putea candida în alegeri.

“Dacă începe urmărirea penală pentru fapte de corupție, poate candida, dar nu pentru noi. (…). Vom fi foarte atenți cu fiecare candidatură”, a spus Blaga.

În altă ordine de idei, liderul liberal a mai afirmat că PNL vrea ca primarii să fie aleși din două tururi de scrutin.

“Ne dorim două tururi de scrutin și nu o spunem pentru prima dată. Am auzit discuții de genul ‘le-ați votat’. Da, am votat, dar și în Cameră și în Senat, de fiecare dată, înaintea votului ne-am spus punctul de vedere și ne-am susținut amendamentul. (…). Am depus în Parlament un proiect de lege votat de PSD privind alegerea în două tururi. Unii se fac că nu văd lucrurile astea. (…). Noi nu discutăm despre restrângerea drepturilor electorale, ci dimpotrivă, noi lărgim drepturile electorale. Liviu Dragnea uită de Ordonanța 55, uită că blochează aplicarea Deciziei Curții Constituționale în Senat, care spune să revină la situația inițială cu primarii pe care i-au cumpărat pe bani de la alte partide. Noi ne dorim alegerea primarilor din două tururi. Până la urmă, cele două partide sunt favorizate, PSD și PNL, cel puțin teoretic, din acest punct de vedere”, a explicat Vasile Blaga.

Copreședintele PNL a participat, vineri, la Comitetul de Coordonare Local al PNL Timișoara și Ședința Comitetului Director Județean PNL Timiș, la care au fost prezenți și responsabilii regionali Gheorghe Falcă, Marcel Vela și alți invitați. Pe ordinea de zi s-a aflat prezentarea raportului de activitate al organizației PNL Timișoara, precum și validarea listelor cu persoanele care și-au exprimat intenția de a candida la funcțiile de consilier local în Timișoara, respectiv consilier județean, la alegerile locale din luna iunie. Totodată, au fost validate candidaturi pentru aproape 80 de funcții de primar din județ.

În deschiderea ședinței, pe scena sălii Capitol a Filarmonicii Banatul, unde s-a desfășurat întâlnirea liberalilor, a fost prezent pentru câteva minute și Jose Manuel Durao Barroso, care a primit, vineri, titlul de Doctor Honoris Causa a UVT. Fostul președinte al Comisiei Europene și-a exprimat încrederea într-o Europă puternică și unită și le-a dorit succes liberalilor, în alegeri, iar Vasile Blaga și-a exprimat satisfacția.

“Prezența sa în sală m-a bucurat. (…). Să nu uităm că l-am susținut și noi (PDL, n.r.) după ce am devenit membri ai Uniunii Europene, pentru al doilea mandat (de președinte al Comisiei Europene, n.r.). Domnia sa ne-a sprijinit foarte mult, cu un portofoliu foarte important, la Agricultură, pe care l-a obținut Dacian Cioloș; am colaborat foarte bine, la fel cum acum tot noi, cei din PPE, l-am susținut și pe domnul Juncker”, a mai spus Blaga.

Hot this week

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian   Calitatea vieții...

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Topics

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian   Calitatea vieții...

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Ce probleme poate genera ciocolata Dubai

Persoanele cu alergii nu ar trebui să consume preparatele...

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți de respirație

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți...

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img