Sunday, December 22, 2024
4.3 C
Bucharest

Varfurile serviciului secret al MAI, acuzate de fapte grave

A doua decapitare in ultimii 10 ani prin dosare penale in serviciul secret al MAI…
Iata comunicatul DNA :

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:
NICOLAE GHEORGHE, chestor principal de poliție, la data faptelor șef al Departamentului de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.) cu rang de secretar de stat, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
– două infracțiuni de deturnare de fonduri, dintre care una în formă continuată (11 acte materiale),

PAVEL GABRIEL NICOLAE, comisar șef de poliție, la data faptei șef al Serviciului Juridic din cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.), cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

IACOB MARIAN DĂNUȚ, comisar șef, la data faptei șef al Diviziunii Administrative în cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.), cu privire la săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (3 acte materiale),

ZĂRNICĂ NELU, chestor principal de poliție, la data faptei adjunct al șefului Departamentului de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.) cu rang de subsecretar de stat, cu privire la săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (2 acte materiale).

Potrivit ordonanței prin care s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții anterior menționați, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În vara anului 2015, suspecții Nicolae Gheorghe, în calitate de secretar de stat în cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă și Pavel Gabriel-Nicolae, șef al serviciului juridic, prin întocmirea documentației aferente, au contribuit la achiziționarea unor bunuri din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, fără ca acestea să fie folosite la acest tip de activități.

Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziționarea bunurilor din fondurile operative, strict la situații legate de folosirea lor în activități de urmărire penala a infracțiunilor de corupție.

Ca urmare a încălcării atribuțiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, iar D.I.P.I. a beneficiat de dotarea cu bunurile respective, în valoare de 91.295,73 euro, folosul fiind necuvenit în raport cu destinația legală a fondurilor operative.
În perioada 21 august – octombrie 2015, suspectul Nicolae Gheorghe, în aceeași calitate, a schimbat destinația folosinței bunurilor respective, achiziționate în modalitatea de mai sus.
În perioada 2014 – 2015, suspectul Nicolae Gheorghe, în calitate de secretar de stat și ordonator de credite în cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă, în mod repetat, a aprobat mai multe rapoarte prin care a fost schimbată destinația sumei de 238.173,47 lei, alocată instituției pentru fonduri operative, în scopul efectuării unor cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituției, care nu au fost circumscrise activităților, acțiunilor sau misiunilor cu caracter informativ-operative.

În aceeași manieră au procedat cu suma totală de 14.353,51 lei și suspecții Zărnică Nelu și Iacob Marian-Dănuț, în calitate de ordonatori de credite în cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă.

Suspecților Nicolae Gheorghe, Pavel Gabriel Nicolae, Iacob Marian Dănuț și Zărnică Nelu li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Hot this week

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Topics

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Putin, ursul bipolar. Zice că nu are condiţii să oprească războiul, apoi enumeră condiţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la conferinţa...

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să faci

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img