Saturday, October 31, 2026
10 C
Bucharest

400 milioane euro. Panama-Luxemburg-regimul Basescu

Un român cu o avere impresionantă și-a permis să facă o infuzie de capital de 400 de milioane de euro într-o firmă din Luxembourg.

Interesant este faptul că, potrivit spuselor lui, banii investiți în acea firmă ar proveni de la o societate din România înființată cu numai două luni înainte, și cu o cifră de afaceri mică, dar și din două off-shore-uri din Panama.
Este vorba despre Teodor Ioan Voștinaru, un afacerist de sute de milioane de euro, pe care îl găsim într-un anturaj de la vârful fostei puteri, potrivit unei anchete difuzate joi, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.

Mai exact, Voștinaru a fost asociat într-o firmă, timp de șase ani, cu Dorel Constantin Onaca, fost consilier al lui Traian Băsescu, pe vremea când acesta era președinte. Se întâmpla în perioada 1996-2001.

Grație acestor relații de la vârful puterii, atunci când firma lui Teodor Ioan Voștinaru a intrat în insolvență, oamenii lui Băsescu i-au dat pe mână un zăcământ de circa un miliard de euro.

Teodor Ioan Voștinaru este un îndrăgostit de afacerile cu petrol, iar pe numele lui au existat mai multe dosare penale. De fiecare dată însă, Voștinaru a reușit să scape. Chiar și singura dată când a fost arestat pentru contrabandă, omul de afaceri a ajuns în spital, de unde a reușit să fugă sub escortă.

”Un asemenea transfer bancar nu putea să nu atragă atenția Oficiului de prevenire a spălării banilor”, a comentat juristul Șerban Nicolae, joi, la Antena 3.

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img