Sunday, September 20, 2026
17.3 C
Bucharest

Liderul talibanilor afgani folosea un pasaport pakistanez

O discutie foarte serioasa, veche si inca actuala, in legatura cu sustinerea pe care serviciile secrete pakistaneze o acorda talibanilor afgani, contributori masivi ai organizatiei teroriste Al Qaeda. Si Osama bin Laden tot in Pakistan s-a ascuns ani de zile.

—————-

Liderul talibanilor afgani, mollahul Akhtar Mansour, ucis în Pakistan în urma unui raid cu drone efectuat de armata americană, a călătorit de 37 de ori în străinătate în ultimii ani folosind un paşaport pakistanez cu o altă identitate, relatează AFP citata de Agerpres.

El se deplasa sâmbătă cu un autoturism în provincia pakistaneză Balucistan, venind dinspre Iran, iar vehiculul a fost atacat de dronele americane. Potrivit unor responsabili pakistanezi, Akhtar Mansour avea asupra sa un paşaport şi o carte de identitate pakistaneze, ambele cu numele de ‘Muhammad Wali’. Conform uneia dintre sursele citate de AFP, majoritatea celor 37 de călătorii au fost efectuate între Karachi şi Dubai, iar respectivul paşaport a fost folosit pentru prima dată în anul 2006.

Informaţiile au fost confirmate şi de un alt responsabil pakistanez, care a confirmat şi vizita lui Mansour în Iran, începută pe 25 aprilie şi terminată sâmbătă, ziua morţii sale. Însă autorităţile de la Teheran dezmint că liderul taliban s-ar fi aflat pe teritoriul iranian în perioada menţionată.

‘În prezent verificăm cum a putut să-şi procure o carte de identitate pakistaneză şi un paşaport, precum şi pe cine vizita în Dubai’, a indicat o a treia sursă.

Dar aceste călătorii sugerează îngăduinţa Pakistanului faţă de liderii talibanilor într-o perioadă în care aceştia puneau la cale o insurecţie sângeroasă în Afganistanul vecin.

După ce ani la rând a negat astfel de acuzaţii, Pakistanul a recunoscut anul trecut în luna martie că găzduieşte lideri talibani afgani care au fugit din Afganistan după intervenţia americană din anul 2001, autorităţile de la Islamabad invocând oficial că i-au primit pentru a exercita o anumită influenţă asupra lor astfel încât să-i convingă să accepte negocieri.

Talibanii au un birou politic în Qatar şi au organizat mai multe reuniuni în Dubai. Mollahul Akhtar Mansour a devenit oficial lider al talibanilor afgani în iulie 2015, iar moartea sa în raidul de sâmbătă a fost confirmată inclusiv de preşedintele american Barack Obama. O astfel de confirmare nu a venit însă şi din partea mişcării talibane, dar reprezentanţi ai acesteia vorbesc despre desfăşurarea în prezent a unor reuniuni pentru a-i găsi un succesor.

Hot this week

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Armata Poloneză se întărește cu 300.000 de rezerviști și recruți

Guvernul polonez intenționează să convoace în 2027 peste 300.000...

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără simptome

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără...

Topics

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Armata Poloneză se întărește cu 300.000 de rezerviști și recruți

Guvernul polonez intenționează să convoace în 2027 peste 300.000...

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără simptome

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără...

Încă un general rus decorat de Putin, eliminat de apărarea Ucrainei

Un general-maior rus, decorat de Putin cu doar două...

Antena3.ro : 5000 de euro să te muți pe o insulă din Grecia

Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care...

Spionajul Chinei a creat peștele-robot

China a prezentat un robot subacvatic foarte realist, în...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img