Wednesday, July 2, 2025
23.9 C
Bucharest

Detalii de ultima ora de la procurori in cazul Hexi Pharma

Parchetul General a comunicat date importante legate de ancheta in dosarul Hexi Pharma. De aici putem intelege increngatura uriasa : cate contracte si cate milioane primea firma de la stat.

—————-

Prejudiciul oficial adus de firma Hexi Pharma este de 51 de milioane de lei, potrivit unui comunicat al Parchetului General.

Compania condusă până de curând de Dan Condrea a avut contracte cu 152 de unități medicale din România, iar prejudiciul vizează perioada 2014-2016.

Hexi Pharma a încheiat contracte, în perioada 2014 – 2016, de vânzare de produse biocide cu 152 de unități medicale, iar valoarea acestora este de aproximativ 51 milioane lei, informează  comunicatul emis marți de Parchetul General.

“Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în intervalul 2014 — 2016, Hexi Pharma a încheiat contracte de vânzare de produse biocide cu un număr de 152 de unități medicale din România. Valoarea contractelor încheiate de Hexi Pharma cu aceste unități medicale — având ca obiect vânzarea de produse biocide cu privire la care s-au constatat nerespectări ale concentrației substanțelor active — este de circa 51 milioane lei”, se arată într-un comunicat al PÎCCJ transmis marți, potrivit Agerpres.

Hot this week

Invadatorii ruși bombardează din nou lângă frontiera României

În contextul bombardamentelor permanente ale invadatorilor ruși în imediata...

Bombă : Trump îl ameninţă pe Musk cu deportarea din SUA !

Președintele SUA Donald Trump a declarat marți reporterilor că...

3 ambasadori americani : românii au respins modelul autoritar promovat de Putin

Trei foști ambasadori ai Statelor Unite în România, Mark...

În 2024, România a exportat autoturisme noi de 12 miliarde de euro

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dorește să clarifice...

MApN : achiziția sistemelor MANPAD a fost aprobată din 2022

România participă la Iniţiativa Europeană de Achiziţie în Comun...

Topics

Media europeană la TVA : 21%

www.antena3.ro : Taxa pe valoarea adăugată (TVA) este un...

Noul preț la gaze de la 1 iulie

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a...

Secetă extinsă în Europa

Jumătate din Europa și regiunea mediteraneană erau afectate de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img