Sunday, July 12, 2026
26.6 C
Bucharest

Germania si-a spionat aliatii din UE si NATO

Un număr format din două cifre de responsabili ai unor guverne străine ale unor țări membre ale Uniunii Europene și NATO au fost spionați de serviciile de informații externe germane până în octombrie 2013, relevă un raport al unei comisii parlamentare germane consultat de DPA, citat de Agerpres.

Conform sursei citate, printre persoanele spionate s-ar fi aflat și șefi de stat și de guvern, miniștri și membri ai birourilor lor, precum și membri ai unor instituții militare.

Activitățile de spionaj ale Bundesnachrichtendienst (BND) s-au axat pe reprezentanțele diplomatice ale statelor membre NATO și UE în lume, care reprezentau două treimi din cele 3.300 de obiective vizate.

De asemenea, BND a spionat un număr format din două cifre de birouri din ONG-uri și instituții economice.

Printre exemplele menționate în raport sunt și obiective din industria aviației și spațială, precum și din comerțul cu arme, transport, media și consultanță.

Noile dezvăluiri o pun într-o situație jenantă pe cancelarul german Angela Merkel, care i s-a plâns președintelui american Barack Obama că spionajul între prieteni ‘nu se face’, după ce s-a aflat că Agenția Națională de Securitate (NSA) a SUA îi monitoriza telefonul, comentează DPA.

Hot this week

Noile AWACS ale NATO vor fi Saab

NATO intenționează să-și înlocuiască flota învechită de avioane AWACS...

Cifra șocantă cheltuită de români la păcănele și jocuri de noroc

Auditul Curții de Conturi privind activitatea ONJN arată că...

Celebra Isabelle Adjani, condamnată

Actriţa franceză Isabelle Adjani a fost condamnată în apel,...

Monaco începe să simtă ce înseamnă teama

După cum notează Courrier International, acest paradis al ultra-bogaților, care...

Cancer de col uterin greu de diagnosticat, tratat fără histerectomie

Cancer de col uterin greu de diagnosticat, tratat fără...

Topics

Rusia spionează masiv cu drone obiective strategice din NATO

Kremlinul a orchestrat o campanie concertată de supraveghere folosind...

Genocidul Rusiei în Ucraina : 2 milioane de victime

Decizia Rusiei de a lansa o invazie pe scară...

Aproape jumătate din energie UE e deja verde

În primul trimestru din acest an, 45,5% din electricitatea...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img