Wednesday, July 2, 2025
27.6 C
Bucharest

Olguta Vasilescu : “Abia aștept să terminăm cu toată această farsă”

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, marți, la Tribunalul București, unde dosarul în care este cercetată pentru fapte de corupție se află în fază de cameră preliminară, că așteaptă începerea judecății pe fond, catalogând denunțurile din dosar drept “o farsă”.

“Astăzi suntem pe procedură de cameră preliminară. Vorbesc doar avocații, pentru că este o chestiune de procedură la care nu mă pricep, nici nu vreau să încep să o învăț”, a precizat Vasilescu.

Întrebată dacă la instanță a venit și Petre Becheru, denunțătorul său din dosarul privind refacerea fațadelor unor blocuri din centrul Craiovei, edilul a afirmat că nu știe, pentru că nu-l urmărește.

“Înțeleg că el mă urmărește pe mine, eu nu am nicio treabă cu el. Dânsul este o persoană care are nevoie de ajutor și sper din toată inima să i se acorde acest ajutor. Îl ajută justiția, fiindcă eu sunt aici, iar el e acasă bine merci. Oricum, să știți că eu m-am simțit foarte bine plimbându-mă pe holurile tribunalului, foarte multe persoane care au văzut la tv, bănuiesc, au venit să-mi spună că sunt alături de mine și să țin fruntea sus, că e o porcărie foarte mare acest dosar și m-a mobilizat foarte tare”, a spus primarul.

Vasilescu, vicepreședinte PSD, a menționat că tot marți se află în instanță și dosarul liderului PSD, Liviu Dragnea.

“Ce să urmeze? Și eu, și Liviu Dragnea suntem azi în procedură de cameră preliminară. Trebuie să se termine această procedură, după care urmează Tribunalul, ca să putem să intrăm pe fond, să ne judecăm. Eu abia aștept, vă spun sincer, ca să terminăm odată cu toată această farsă. Am mai fost cu Liviu Dragnea întâmplător în aceeași zi chemată și la DNA (…), au fost o serie de coincidențe. Nu știu de cine e pusă această farsă la cale, dar este foarte clar că e o farsă, adică e… bătător la ochi. În cazul meu sunt făcute interceptări timp de câteva luni de către SRI, nu apare niciuna la dosar, asta înseamnă că nu a existat nimic care să mă incrimineze și de denunțător”, a susținut Lia Olguța Vasilescu.

Radu Marinescu, avocatul ei, a explicat că în faza de cameră preliminară se vor discuta aspecte legate de legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriu.

“Se discută aspecte legate de legalitatea sesizării instanței privind rechizitoriul. Am solicitat să fie îndepărtate mai multe probe. (…) Noi am considerat că denunțurile sunt neconforme cu normele de procedură. Obiectăm în privința respectării dreptului la apărare, obiectăm în privința interceptărilor din dosar, considerăm că au fost realizate cu încălcarea unor drepturi fundamentale, precum cel privitor la viața privată. Avem obiecțiuni de procedură care se vor discuta și urmează ca instanța să decidă dacă dosarul se va întoarce la parchet sau va merge la instanța de judecată”, a arătat el citat de Agerpres.

 

Hot this week

Invadatorii ruși bombardează din nou lângă frontiera României

În contextul bombardamentelor permanente ale invadatorilor ruși în imediata...

Bombă : Trump îl ameninţă pe Musk cu deportarea din SUA !

Președintele SUA Donald Trump a declarat marți reporterilor că...

3 ambasadori americani : românii au respins modelul autoritar promovat de Putin

Trei foști ambasadori ai Statelor Unite în România, Mark...

În 2024, România a exportat autoturisme noi de 12 miliarde de euro

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dorește să clarifice...

MApN : achiziția sistemelor MANPAD a fost aprobată din 2022

România participă la Iniţiativa Europeană de Achiziţie în Comun...

Topics

Invadatorii ruși bombardează din nou lângă frontiera României

În contextul bombardamentelor permanente ale invadatorilor ruși în imediata...

Bombă : Trump îl ameninţă pe Musk cu deportarea din SUA !

Președintele SUA Donald Trump a declarat marți reporterilor că...

3 ambasadori americani : românii au respins modelul autoritar promovat de Putin

Trei foști ambasadori ai Statelor Unite în România, Mark...

În 2024, România a exportat autoturisme noi de 12 miliarde de euro

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dorește să clarifice...

MApN : achiziția sistemelor MANPAD a fost aprobată din 2022

România participă la Iniţiativa Europeană de Achiziţie în Comun...

Media europeană la TVA : 21%

www.antena3.ro : Taxa pe valoarea adăugată (TVA) este un...

Noul preț la gaze de la 1 iulie

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a...

Secetă extinsă în Europa

Jumătate din Europa și regiunea mediteraneană erau afectate de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img