Declaratie soc al noului ministru de interne : are deja informatii ca sunt posibili infractori in Ministerul Afacerilor Interne !
Noul ministru al Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, a declarat, miercuri, că acordă toleranţă zero în cazul angajaţilor din minister care ar putea fi implicaţi în ilegalităţi comise în mediul silvic, aceasta fiind o sarcină trasată instituţiei de către prim-ministrul Dacian Cioloş.
Dragoş Tudorache a arătat că una dintre priorităţile sale în mandatul de la Ministerul Afacerilor Interne o va reprezenta infracţionalitatea în domeniul silvic.
Acesta a precizat că cercetarea şi tragerea la răspundere penală a celor ce comit ilegalităţi în acest domeniu a fost trasată, ca sarcină, de premierul Dacian Cioloş.
”Prioritatea mea în combaterea criminalităţii, fără să ignor alte zone de criminalitate, este combaterea criminalităţii din domeniul silvic. Este o temă centrală pentru acest Guvern. Premierul a investit şi investeşte foarte mult în acest domeniu; şi din partea acestui minister vreau să mă asigur că vom pune la dispoziţie resursele pentru a combate toate fenomenele de criminalitate, indiferent dacă ele privesc persoane fizice sau juridice”, a spus Tudorache.
Mai mult, mai spune noul ministru, nu va fi acceptată sub nicio formă implicarea poliţiştilor sau a celorlalţi angajaţi MAI în reţelele de criminalitate organizată care acţionează în domeniul silvic. ”Voi manifesta toleranţă zero la situaţiile în care se dovedeşte că oamenii din cadrul Ministerului de Interne sunt implicate în astfel de reţele de infracţionalitate (…) Dau astfel şi un semnal persoanelor ce sunt implicate în astfel de reţele să se gândească foarte serios în perioada următoare”, a adăugat Tudorache citat de news.ro.