Sunday, February 15, 2026
5.8 C
Bucharest

Vicepremierul Dîncu : “Suntem buni meseriași în ritualuri de înmormântare sau de jelanie”

Copiii care au ars în urma incendiului de la clubul Colectiv au murit nu numai din cauza corupției, ci a incompetenței, a afirmat, luni, vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

“Ieri am comemorat drama de la Colectiv și suntem foarte buni meseriași în a face ritualuri de înmormântare sau de jelanie. Însă, acești copii ai noștri care au ars acolo au ars (…) nu numai datorită corupției, ci datorită incompetenței. Pe acolo n-a trecut niciodată un urbanist care să vadă că (…) nu era un loc unde se poate desfășura un asemenea concert. Nu s-au proiectat în orașele noastre zone pentru asemenea tipuri de concerte, zone funcționale (…) pentru asemenea tipuri de concerte”, a afirmat Dîncu la forumul “Parteneriate pentru dezvoltarea României: Potențialul strategic al rețelei de parcuri, clădiri și terenuri industriale”, organizat la București.

Totodată, vicepremierul Dîncu a precizat că este foarte important să fie rezolvate câteva lucruri care, “dincolo de corupție, pot să ucidă în România”. În acest context, Dîncu a dat exemplu “egoismul profesional”.

“N-o să putem face dezvoltarea României dacă ne luptăm numai pentru drept de semnătură, numai pentru licență și pentru ca să închidem un domeniu, în loc să îl deschidem. În urbanism ar trebui să lucreze ( …) sociologi, psihologi, geografi, economiști, cu toții să lucreze la proiecte și la planuri, altfel avem numai proiecte de finanțare. Noi vorbim numai despre bani, dar nu vorbim despre planuri”, a mai afirmat Dîncu citat de Agerpres.

Luni, 31 octombrie, Vicepremierii Vasile Dîncu și Costin Borc participă la forumul“Parteneriate pentru dezvoltarea României. Potențialul strategic al rețelei de parcuri, clădiri și terenuri industriale” organizat de Intact Media Group în parteneriat cuMinisterul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și cu Camera de Comerț și Industrie a României.

Moderat de Alessandra STOICESCU, Director Executiv Intact Media Group, evenimentul se va bucura de participarea Primarului General al Municipiului București Gabriela FIREA și a Preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a României Mihai DARABAN.

Este primul forum ce reunește reprezentanţii autorităţilor și administrației publice locale și centrale cu cei ai mediului de afaceri pentru a discuta oferta de terenuri și clădiri propuse pentru dezvoltarea de noi activități industriale la nivelul întregii țări. Vor fi prezentate oportunitățile de dezvoltare și de localizare de noi activități industriale existente la ora actuală la nivelul României.

Hot this week

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a României, stat NATO şi UE

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a...

NATO în România

NATO în România https://www.youtube.com/watch?v=pelGogM84q8

Grecia și Malta sprijină flota fantomă a Rusiei?

Grecia și Malta se opun propunerii Comisiei Europene de...

Thales face mii de angajări pe fondul creșterii comenzilor pentru apărare

Thales, lider global în tehnologii avansate pentru apărare, aerospaţial...

Topics

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a României, stat NATO şi UE

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a...

NATO în România

NATO în România https://www.youtube.com/watch?v=pelGogM84q8

Grecia și Malta sprijină flota fantomă a Rusiei?

Grecia și Malta se opun propunerii Comisiei Europene de...

Thales face mii de angajări pe fondul creșterii comenzilor pentru apărare

Thales, lider global în tehnologii avansate pentru apărare, aerospaţial...

Germania devine liderul european al NATO

Germania va ocupa în curând mai multe poziții de...

Ecce Homo, cumpărat pentru 14,9 milioane de dolari

Italia a cumpărat o versiune a tabloului 'Ecce Homo',...

Ce poți face pentru a preveni cancerul

Ce poți face pentru a preveni cancerul O boală care...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img