Sunday, December 21, 2025
5.9 C
Bucharest

Secretarul General NATO apreciază România pentru cresterea bugetului Apărării

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat marți că România, Letonia și Lituania se îndreaptă spre îndeplinirea obiectivului Alianței Nord-Atlantice privind alocarea a cel puțin 2% din PIB pentru apărare, relatează agenția Reuters preluata de Agerpres.

Aliații europeni și Canada au crescut cheltuielile pentru apărare cu 3,8% anul trecut, respectiv cu circa 10 miliarde de dolari mai mult decât în 2015, a declarat Stoltenberg într-o conferință de presă la Bruxelles, în timp ce alianța încearcă să pună capăt unei perioade de ani de zile de reduceri.

Președintele american Donald Trump a criticat aspru cheltuielile pentru apărare ale aliaților europeni, spunând în această lună că membrii NATO trebuie să-și onoreze ”contribuțiile financiare complete și adecvate”, cu toate că majorarea de anul trecut este un răspuns mai larg la anexarea de către Rusia în 2014 a peninsulei ucrainene Crimeea și la preocupările referitoare la militantismul islamist.

”Facem un pas semnificativ înainte, dar avem un drum lung de parcurs. Aceasta nu este suficient”, a declarat Stoltenberg, adăugând că Donald Trump a subliniat necesitatea unor cheltuieli mai mari pentru apărare, în cadrul a două convorbiri telefonice pe care cei doi le-au avut.

România, Letonia și Lituania se îndreaptă spre obiectivul Alianței Nord-Atlantice privind alocarea a cel puțin 2 % din PIB pentru apărare. Germania își sporește și ea cheltuielile, a afirmat Stoltenberg. În 2015 însă doar Marea Britanie, Polonia, Grecia și Estonia au îndeplinit obiectivul de 2%.

”Lucrurile sunt în continuare amestecate, unii dintre aliați sunt într-adevăr în dificultate”, a declarat Stoltenberg, când a fost întrebat despre constrângerile bugetare din Italia, care se străduiește să-și reducă deficitul bugetar ca urmare a crizei din zona euro.

Stoltenberg, care se va întâlni cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov la sfârșitul acestei săptămâni la conferința pe probleme de securitate de la Munchen (Germania), a mai spus că se așteaptă ca problema cheltuielilor pentru apărare ale Europei să fie una dintre principalele teme la summitul NATO ce va avea loc în luna mai la Bruxelles și la care va participa și Donald Trump.

 

Hot this week

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

UE renunţă la obligativitatea maşinilor electrice din 2035

Uniunea Europeană a renunțat, marți, la a mai solicita...

Topics

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

UE renunţă la obligativitatea maşinilor electrice din 2035

Uniunea Europeană a renunțat, marți, la a mai solicita...

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini pe picior

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini...

În sfârşit ! Vom avea Schengen militar

Parlamentul European a votat, miercuri, în favoarea unui ''spațiu...

Bolojan aruncă bomba : ”Lucrurile se vor termina prost”

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, în cadrul unui...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img