Tuesday, October 6, 2026
13 C
Bucharest

“Din cauza nepromulgării bugetului, masurile sunt puse sub semnul întrebării”

Măsurile luate de către Guvern sunt “puse sub semnul întrebării”, din cauza nepromulgării bugetului, a afirmat joi premierul Sorin Grindeanu.

La începutul ședinței de Guvern de joi, Grindeanu le-a mulțumit miniștrilor din Cabinetul său pentru faptul că își continuă activitatea, “deși bugetul întârzie în a fi promulgat”.

“Din păcate, faptul că dumneavoastră și noi am reușit, zic eu, în timp record să venim cu un buget care să țină cont de programul nostru de guvernare, de toate măsurile pe care noi ne-am angajat să le punem în practică, iată că toată această muncă este întârziată. Ba mai mult decât atât, acele măsuri noi pe care le-am luat și pe care le aveam în programul de guvernare (…), din cauza nepromulgării bugetului încă, sunt puse sub semnul întrebării. Noi ne-am făcut treaba, am adoptat actele legislative necesare, am prevăzut banii în buget pe toate aceste măsuri”, a afirmat Grindeanu.

Potrivit premierului, această întârziere în promulgarea bugetului va afecta atât funcționarea ministerelor, cât și a autorităților județene și locale, scrie Agerpres.

“Din păcate, toată această întârziere (…) se duce în lanț nu doar către ministerele pe care dumneavoastră le coordonați, ci și către autoritățile județene, autoritățile locale, toate lucrurile care decurg pe piramidă în jos spre o bună funcționare a statului. Și așa eram destul de întârziați datorită programului electoral, datorită tuturor lucrurilor pe care dumneavoastră le știți și care nu au depins de noi. De aceea, o să mai funcționăm și toată lumea o să mai funcționeze în continuare cu 1/12 (din prevederile bugetelor anului precedent — n.r.), așa cum știți, conform legii, din păcate”, le-a transmis Grindeanu miniștrilor.

Hot this week

Ce se știe despre izbucnirea ciumei în Rusia

O moarte suspectă la un laborator pentru studierea ciumei...

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă zonă gri de influență?

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă...

Preţul energiei : companiile low-cost, în pericol

Prețuri mici și marje reduse, modelul de afaceri al...

Hegseth amplifică haosul de la Pentagon

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, ar intenţiona să...

Viespea asiatică face ravagii în Europa

Dispozitive precum plase, garduri electrificate sau capcane împotriva viespii...

Topics

Ce se știe despre izbucnirea ciumei în Rusia

O moarte suspectă la un laborator pentru studierea ciumei...

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă zonă gri de influență?

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă...

Preţul energiei : companiile low-cost, în pericol

Prețuri mici și marje reduse, modelul de afaceri al...

Hegseth amplifică haosul de la Pentagon

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, ar intenţiona să...

Viespea asiatică face ravagii în Europa

Dispozitive precum plase, garduri electrificate sau capcane împotriva viespii...

Preţul energiei : se anunţă o iarnă de coşmar în toată Europa

Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în...

A revenit la aceeași maternitate pentru a doua naștere

A revenit la aceeași maternitate pentru a doua naștere Pentru...

Dispare AnimaWings?

Compania aeriană AnimaWings a anunțat joi că a suspendat...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img