Serviciile secrete ruse aveau unele informaţii despre pregătirea unui atac terorist la Sankt-Petersburg, dezvăluie marţi cotidianul economic rus Kommersant, citând o “sursă demnă de încredere”, potrivit postului de radio (de opoziţie) Eho Moskvî.
Ziarul rus nu precizează ce anume cunoşteau serviciile de informaţii ruse, dar se specifică faptul că “informaţiile de care acestea dispuneau erau departe de a fi complete”.
Potrivit ziarului, serviciile au aflat despre pregătirea unui atentat de la un cetăţean rus, care se întorsese din Siria şi la întoarcere fusese reţinut de forţele de ordine. Kommersant scrie că el colaborase cu jihadişti din Statul Islamic şi îi “cunoştea pe unii membri ai unui grup de diversionişti trimis în Rusia” pentru acte de sabotaj.
De la el aflaseră serviciile secrete ruse câteva numere de telefon, dar punerea lor sub ascultare nu a dat rezultate semnificative – cartelele SIM nu au fost înregistrate pe “nume reale”, iar conspiratorii nu indicau în discuţii “nume, ora, locul întâlnirilor”.
După explozia de luni din metrou, serviciile secrete ruse au blocat aceste numere, “lipsind de comunicare” întregul grupul.
Luni, în timpul vizitei preşedintelui Vladimir Putin la Sankt-Petersburg, ‘radicali extremişti’ au încercat să comită un dublu atentat în metrou în două staţii foarte aglomerate din centrul oraşului de pe Neva, scrie Kommersant. În urma primei explozii, cel puţin 11 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 50 au fost rănite, conform unui nou bilanţ, citat de ziarul rus. A doua bombă, ascunsă într-un extinctor, a fost dezamorsată înainte de a exploda, tocmai datorită blocării telefoanelor presupuşilor terorişti, mai scrie publicaţia menţionată.
Liderul partidului Rusia Justă, Serghei Mironov, a declarat luni că atentatul de luni reprezintă o “provocare” la adresa preşedintelui Vladimir Putin. Într-o declaraţie pentru Kommersant, Mironov a declarat că deocamdată este prematur să se vorbească despre vreo modificare a legislaţiei privind combaterea terorismului.
Cu toate acestea, opoziţia şi activiştii pentru drepturile omului cred că urmează o perioadă a strângerii şurubului de către autorităţi în ceea ce priveşte libertăţile şi drepturile omului, aşa cum s-a mai întâmplat în trecut.
Unii sociologi, citaţi de Kommersant, afirmă că “nervozitatea va creşte în societate” după aceste atentate, dar că este prea devreme pentru a anticipa modul în care toate aceasta vor influenţa alegerile prezidenţiale din 2018, scrie antena3.ro
————–
Un atentator sinucigaș a fost responsabil pentru explozia de luni de la metroul din Sankt-Petersburg, a precizat o sursă judiciară pentru Interfax, citând o informație preliminară, transmite Reuters. Într-un nou bilanț publicat luni seara, transmis de aceleași agenții, preluate de AFP, serviciile antiteroriste ruse au anunțat 11 morți și 45 de răniți spitalizați, în explozie.
UPDATE ORA 00.14 Un atentator sinucigaș, responsabil pentru explozia de la metroul din Sankt-Petersburg (sursă citată de Interfax)
Un atentator sinucigaș a fost responsabil pentru explozia de luni de la metroul din Sankt-Petersburg, a precizat o sursă judiciară pentru Interfax, citând o informație preliminară, transmite Reuters.
Sursa menționată a spus, pentru agenția Interfax, că autoritățile au stabilit identitatea presupusului atentator sinucigaș cu bombă, acesta fiind un tânăr de 23 de ani, din Asia centrală, care a transportat dispozitivul exploziv în metroul din Sankt-Petersburg într-un rucsac.
Un bărbat, care fusese surprins pe camerele de supraveghere și suspectat anterior de implicare în explozie, s-a prezentat la poliție și a spus că nu a jucat niciun rol, a transmis Interfax.
Separat, agențiile ruse de știri, preluate de Reuters, au arătat că președintele Vladimir Putin s-a întâlnit cu serviciile de securitate pe tema incidentului și a depus flori la stația de metrou unde s-a produs explozia.
Într-un nou bilanț publicat luni seara, transmis de aceleași agenții, preluate de AFP, serviciile antiteroriste ruse au anunțat 11 morți și 45 de răniți spitalizați, în explozia de la metroul din Sankt-Petersburg.
Numărul prezentat anterior de ministra rusă a Sănătății era de zece morți.
Condoleanțe au sosit de la lideri din întreaga lume, iar președintele SUA, Donald Trump, a denunțat atacul ca fiind un “lucru teribil”.
O bombă a fost găsită luni după-amiază în stația de metrou Ploșciad Vosstania din centrul orașului rus Sankt-Petersburg, după deflagrația produsă anterior într-o altă stație, au precizat autoritățile ruse.
Mai înainte, o bombă artizanală a explodat la bordul unei garnituri de metrou în apropierea stației Sennaia Ploșciad. După ce inițial s-a vorbit despre două explozii, autoritățile ruse au precizat ulterior că a fost de fapt o singură explozie și aceasta s-a produs în tunelul dintre două stații.
Președintele rus, Vladimir Putin, s-a aflat la Sankt-Petersburg pentru o întâlnire cu omologul său din Belarus, Aleksandr Lukașenko.
UPDATE ORA 19.34 Rusia: Anchetatorii au deschis un dosar sub acuzația de terorism, după explozia de la metroul din Sankt-Petersburg
Comisia de Investigații din Rusia a anunțat luni că a deschis un dosar penal în legătură cu explozia de la metroul din Sankt-Petersburg, sub acuzația de act terorist, potrivit Reuters.
Agenția a precizat că a trimis un grup de investigatori la Sankt-Petersburg pentru a ancheta incidentul în care, conform unui bilanț al Ministerului Sănătății, și-au pierdut viața cel puțin 10 persoane.
Comisia de Investigații a mai menționat că, deși a deschis un dosar sub acuzația de terorism, va lua în considerare toate pistele în stabilirea cauzelor exploziei.
UPDATE ORA 19.16 Rusia: Un site de știri a publicat fotografia presupusului suspect în explozia din Sankt-Petersburg
UPDATE ORA 17.48 Explozie la metroul din Sankt-Petersburg: Bomba găsită într-o altă stație a fost dezarmosată
Forțele de securitate ruse au dezamorsat luni dispozitivul explozibil găsit la o stație de metrou din centrul orașului Sankt-Petersburg, după deflagrația produsă anterior într-o altă stație, a anunțat, într-un comunicat, Comitetul Național Antitero, conform căruia nouă persoane au murit și 20 au fost rănite, transmite Reuters.
Dispozitivul neexplodat a fost găsit la stația de metrou Ploșciad Vosstania, diferită de cea unde s-a produs deflagrația.
Anterior, o bombă artizanală a explodat la bordul unei garnituri de metrou în apropierea stației Sennaia Ploșciad. După ce inițial s-a vorbit despre două explozii, autoritățile ruse au precizat ulterior că a fost de fapt o singură explozie și că aceasta s-a produs în tunelul dintre două stații.
Comitetul Național Antitero a precizat că nouă persoane au murit și 20 au fost rănite în explozie.
Conform unui bilanț anterior citat de media ruse, 10 persoane ar fi murit și între 20 și 50 ar fi fost rănite în explozia cauzată de o bombă artizanală care conținea șrapnel.
Președintele rus Vladimir Putin urma să se întâlnească în Sankt-Petersburg cu omologul său din Belarus, Aleksandr Lukașenko.
UPDATE ORA 16.34 MAE transmite condoleanțe familiilor victimelor exploziei de la metroul din Sankt-Petersburg
UPDATE ORA 16.26 Rusia: 50 de persoane au fost rănite în explozia produsă în metroul din Sankt-Petersburg
Cincizeci de persoane au fost rănite în explozia produsă luni în metroul din Sankt-Petersburg, cel de-al doilea oraș ca mărime al Rusiei, a anunțat, pe Twitter, Andrei Kibitov, șeful serviciului de presă al guvernatorului orașului, relatează Reuters.
Șaptesprezece ambulanțe sunt prezente la fața locului pentru a prelua răniții, a spus Kibitov.
Toate stațiile de metrou din oraș au fost închise, a informat Interfax.
Potrivit unei surse din serviciile pentru situații de urgență din Rusia, citată de Reuters, zece oameni și-au pierdut viața în explozia de la metroul din Sankt-Petersburg.
UPDATE ORA 16.24 Rusia: O singură explozie a avut loc la metroul din Sankt-Petersburg, între două stații (sursă)
O singură explozie a avut luni loc la metroul din Sankt-Petersburg, cel de-al doilea oraș al Rusiei, a declarat o sursă din cadrul serviciilor de urgență, potrivit Reuters.
Sursa a precizat că explozia s-a produs între două stații de metrou.
Într-o primă fază s-a vorbit de două explozii, în care și-ar fi pierdut viața cel puțin zece persoane. Alte câteva zeci au fost rănite.
UPDATE ORA 15.43 Explozie în metroul din Sankt Petersburg: Luăm în calcul toate ipotezele, inclusiv terorismul, declară Putin
UPDATE ORA 15.25 Rusia: Explozie în metroul din Sankt-Petersburg, soldată cu cel puțin 10 victime
O explozie s-a produs luni într-o stație a metroului din Sankt-Petersburg, soldată cu cel puțin 10 victime. RIA transmite că 10 persoane au fost rănite, în timp ce agenția TASS relatează că, potrivit informațiilor preliminare, 10 persoane și-au pierdut viața.
Agenția RIA a relatat că, aparent, ar fi avut loc explozii la două stații de metrou din oraș. Trei stații de metrou au fost închise, potrivit portalului media local Fontanka.
Potrivit Reuters, la stația de metrou Sennaia Ploșciad se aflau opt ambulanțe. Fumul a umplut mare parte din stația de metrou, care a fost evacuată. Potrivit DPA, numeroase alte stații de metrou erau pe punctul de a fi închise.
În timp ce unele media locale au informat că explozia a fost provocată de un dispozitiv neidentificat, Interfax a relatat că dispozitivul exploziv era umplut cu șrapnel.
Președintele rus Vladimir Putin, care urma să se întâlnească în Sankt-Petersburg cu omologul său din Belarus, Aleksandr Lukașenko, a fost informat cu privire la această situație, a relatat RIA, care citează un purtător de cuvânt al Kremlinului.
Life News, un portal având legături strânse cu serviciile de securitate ruse, a publicat o fotografie cu ușa unei garnituri de metrou care a fost distrusă de explozie și o altă fotografie cu persoane rănite, întinse pe peron.
ORA 15.04 Rusia: Explozie în metroul din Sankt-Petersburg (Life News)
O explozie s-a produs în metroul din Sankt-Petersburg și s-a soldat cu victime, a informat luni portalul Life News, citat de Reuters.
Numărul victimelor nu este precizat.
Life News a publicat o fotografie cu ușa unei garnituri de metrou care a fost distrusă de explozie și o altă fotografie cu persoane rănite care sunt întinse pe peron, scrie agerpres.ro.
deci ce intelegem din asta?
1. Ca rusii in lipsa unei revendicari clare a atentatului ar cam “avea idee” ca la origine e Daesh
dar nu poa’ sa zic direct pt ca democracy
2. ca asa “vagi” erau informatiile incat ai dreaq au reusit sa neutralizeze INSTANT telefonul de pe care s-ar fi detonat a doua bomba. deci. aici imi scapa ceva: daca aveau info ca o celula terorista e in Rusia,si inchizanf tel unuia din celula terorista nu s-a mai declansat bomba, cum de au scaldat-o 12 ore ca nu stiu daca e atac terorist?!…