Tuesday, June 23, 2026
23.2 C
Bucharest

De ce au aeronavele Blue Air si Tarom incidente la decolare?

Incidentul de azi dimineata cu o aeronava Blue Air este explicata de specialisti.

Din primele verificări echipa tehnică suspectează ‘ingerarea’ unui obiect străin, posibil o pasăre, pe perioada decolării , în unul din motoarele cursei Blue Air București Otopeni – Palma de Mallorca, care a revenit la sol, la scurt timp de la decolare.

În prezent avionul este cercetat amănunțit pe baza procedurilor de întreținere emise de către fabricantul motorului și se estimează reintrarea în serviciu spre sfârșitul zilei, precizează reprezentanții Blue Air

Cei 134 pasageri care se aflau la bord, au fost între timp îmbarcați în aeronava de rezervă și sunt deja în zbor către Palma, unde vor ateriza în jurul orei 15:20.

Blue Air precizează că nu a fost în niciun moment declarată starea de urgență de către echipajul de zbor, iar returul către aeroportul de plecare este o procedură standard în conformitate cu reglementările în vigoare.

O aeronavă a companiei Blue Air, care decolase din București la ora 9:00, cu destinația Palma de Mallorca, a fost nevoită, din cauza unor probleme tehnice, să revină pe aeroportul Henri Coandă, unde a aterizat în siguranță în jurul orei 9:41.

“Cursa 0B 9247 București — Palma de Mallorca, aparținând companiei aeriene Blue Air, a decolat de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București la ora 9:00. După decolare, la ora 9:09, comandantul aeronavei a declarat urgență, din motive tehnice. Imediat, pe Aeroportul Henri Coandă s-a format dispozitivul de urgență, conform procedurilor standard. Aeronava a aterizat în siguranță, la ora 9:41. La bord se aflau 135 de pasageri și echipajul”, informează compania Națională Aeroporturi București, printr-un comunicat remis AGERPRES.

Potrivit reprezentanților CNAB, traficul aerian pe Aeroportul Henri Coandă se desfășoară în condiții normale.


Pe 13 Iunie, Tarom a avut un incident similar tot cu o aeronava Boeing ce a decolat de la Bruxelles :

Cursa TAROM ROT 372 Bruxelles – Bucureşti, din 13 Iunie 2017, operată cu aeronavă de tip BOEING 737-700, care a decolat de pe Aeroportul din Bruxelles la ora locală 10:26, s-a întors din drum după 20 minute de zbor din cauza unei probleme tehnice apãrute la unul dintre motoare. Aeronava a aterizat în siguranţã la Bruxelles, pasagerii au fost debarcaţi, primesc asistenţă la sol şi vor fi rerutaţi pe următoarea cursă a Companiei TAROM.


Tarom reactioneaza si la un comentariu pe care l-am facut azi dimineata la Antena 3 :


Tarom se face ca uita “dreptul la imagine” al pasagerilor care nu de putine ori stau ore intregi asteptand avioanele intarziate ale companiei. Sau care trec prin momente de stres maxim atunci cand motoarele avioanelor cedeaza in aer, cu flacari si turbulente. Ar mai fi multe de spus in privinta raportului dintre drepturile companiei si pasagerilor, dar ma opresc aici…

Hot this week

SACEUR : Avem nevoie de capabilităţi suplimentare NATO de lovire cu precizie la mare distanţă

Forumul german Atlantik-Brücke a găzduit o dezbatere crucială la...

Războiul din Iran a pus în mișcare forțe pe care nimeni nu le mai poate opri

Ordinea mondială s-a schimbat, iar economiile nu vor reveni...

AI bagă Starbucks într-un scandal imens

Starbucks Korea își va închide temporar toate magazinele, pentru...

Soţia premierului Suediei, anchetată de biserică

Biserica Luterană a Suediei anunţă marţi că a deschis...

Topics

SACEUR : Avem nevoie de capabilităţi suplimentare NATO de lovire cu precizie la mare distanţă

Forumul german Atlantik-Brücke a găzduit o dezbatere crucială la...

Războiul din Iran a pus în mișcare forțe pe care nimeni nu le mai poate opri

Ordinea mondială s-a schimbat, iar economiile nu vor reveni...

AI bagă Starbucks într-un scandal imens

Starbucks Korea își va închide temporar toate magazinele, pentru...

Soţia premierului Suediei, anchetată de biserică

Biserica Luterană a Suediei anunţă marţi că a deschis...

SIS : Rusia colectează ilegal date pentru fraude în Republica Moldova

Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) avertizează că datele...

Durerea în piept la efort a dus la diagnosticul unei boli severe

Durerea în piept la efort a dus la diagnosticul...

Să nu dramatizăm vestea proastă care vine de la Washington

Să nu dramatizăm vestea proastă care vine de la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img