Sunday, December 22, 2024
3.2 C
Bucharest

“E unul dintre ultimele trenuri ca România să nu cadă între scaune”

Mircea Geoana a postat un comentariu foarte relevant pentru momentele pe care le traieste azi Romania :

Anul 2018 nu este doar anul Centenarului, ci și unul dintre ultimele trenuri ca România să nu cadă între scaune, într-o lume în plină reașezare. Nu este târziu să ne jucăm cărțile bine. Suntem, însă, în cea mai precară situație de la integrarea în UE și în NATO. Iată câteva riscuri și capcane pe care le-am identificat.

Riscuri politice și economice:
1. Riscul ca războiul din interiorul PSD să conducă la o criză politică prelungită, ce, inevitabil, va afecta actul guvernării. Capcana în care PSD poate să cadă, crezând că Opoziția este prea slabă sau că Președintele și aliații săi nu vor încerca să “divide et impera”. Trabantul să nu devină trotinetă.
2. Demonstrațiile împotriva legilor justiției anticipate pentru sfârșitul lunii ianuarie să devină un instrument în lupta pentru supremație politică și manual de ”anarhie instituționalizată”.
3. Repetarea greșelilor pre-criză în politica economică. Riscul de a nu stimula și alte motoare de creștere în afara consumului și de întârziere în pregătirea forței de muncă pentru Revoluția industrială 4.0, prin investiția în capitalul fizic și uman.
4. Riscul creșterii costurilor de finanțare:
• Retragerea stimulentelor fiscale și a băncilor centrale din economiile dezvoltate pot crea efecte adverse asupra economiilor emergente;
• Risc de volatilitate în sectorul financiar international;
• Lupta de succesiune pentru șefia BNR să nu degenereze în război între politica monetară și cea fiscală.
5. Lipsa de spațiu fiscal pentru investiții publice și private, pentru creșterea productivității muncii și participarea forței de muncă în economie.
6. Lupta necesară împotriva inegalităților și pentru patriotism economic să fie realizată într-un mod primitiv, care sufocă inovarea, productivitatea și investițiile străine. Capcana guvernării prin slogane și prin găsirea de țapi ispășitori.
7. Riscul ca Exxon, OMV Petrom și Carlyle să decidă să nu mai investească în proiectele de foraj de gaze din Marea Neagră și ca North Stream II să meargă înainte.

Riscuri geopolitice:
8. O Americă paralizată politic și o relație transatlantică fracturată. Riscul ca Donald Trump să devină și mai vulnerabil, excentric și izolat în acțiunile sale, combinat cu cel al unei comunități transatlantice tot mai divizate. Capcana de a crede că suntem indispensabili pentru aliații noștri, că 2% pentru Apărare este biletul de intrare la Casa Albă și că, orice am face, relevanța strategică ne va mai salva o dată.
9. O înțelegere franco-germană care consfințește o Europă cu mai multe viteze, în care România rămâne la periferie, combinat cu alegeri italiene cu partidele extreme la putere sau influențând puternic agenda publică. Risc de Grad Zero: pentru a se salva, Centrul (zona Euro) poate decide sacrificarea periferiei și să ne întoarcem la linia de demarcație de la Imperiul Carolingian.
10. Dezordinea mondială să degenereze în război în Asia, Orientul MIjlociu sau în Estul Europei. Riscul ca istoria să se repete și, de la un incident, umorile liderilor sau percepția diferită de risc, să declanșeze un conflict pe scară mare.

Riscuri reputaționale:
11. Ratarea șansei de a ne alinia cu nucleul dur al Europei, tentația populismului și a autoritarismului și alinierea de facto a României la “axa” Varșovia – Budapesta. Perceptual, România este deja “la pachet” cu iliberalii de serviciu din Vișegrad. Este un risc reputațional și politic major, ce trebuie evitat cu orice preț!
12. Declanșarea procedurii de deficit excesiv.
13. Activarea clauzelor ex-ante și a corecțiilor pe fonduri europene, ca “retaliere” la adoptarea legilor justiției.

Riscul miopiei și al lipsei de viziune și curaj:
14. Centenarul să treacă pe lângă noi fără să fi reflectat la România viitorului. Riscul de a vedea o coordonare a mișcărilor autonomiste din Catalonia, Scoția sau Flandra cu capetele înfierbântate ale iredentiștilor maghiari din Transilvania.
15. Ratarea pregătirii președintiei României a Consiliului UE și transformarea subiectului în temă electorală.

Hot this week

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Topics

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Putin, ursul bipolar. Zice că nu are condiţii să oprească războiul, apoi enumeră condiţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la conferinţa...

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să faci

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img