Tuesday, September 22, 2026
17.6 C
Bucharest

Arestarile din Romania au ajuns si de rasul Bulgariei

Premierul bulgar Boiko Borisov a vorbit, în a 12-a întâlnire de afaceri cu guvernul, despre importanța infrastructurii în dezvoltarea economiei unei țări europene, afirmând că își dorește să fie construit și al treilea pod peste Dunăre, dar că proiectul este întârziat de schimbările politice din România, scrie capital.bg, citat de Hotnews.

„Aceasta e o parte superbă a Europei, cu cele mai bune ferme de crescut animale, plaje întinse, zone perfecte pentru drumeții și excursii pe munte, un loc perfect pentru a investi, nu pune riscuri pentru Vestul Europei”, a declarat premierul bulgar, care crede că principala axă de dezvoltare este Sofia-Skopje-Tirana-Vlora, precum și construcția celui de-al treilea pod peste Dunăre.

„Îmi doresc foarte mult să facem al treilea pod peste Dunăre, dar pentru asta trebuie întâi să funcționeze modelul românesc”, a glumit Borisov, referindu-se la schimbările frecvente care au loc în România.

„Negociem cu ei, ajungem la o înțelegere și după câteva luni ajung în arest, unul câte unul”, a mai adăugat premierul bulgar.

Borisov a reamintit că deja a avut loc o întâlnire pe această temă în octombrie 2017, la Varna, dar acum „din nou trebuie să organizăm întâlniri pentru discuții”

Hot this week

ONU : militarii ruși au violat, mutilat sexual, torturat și ucis mii de copii și femei în Ucraina

Organizația Națiunilor Unite (ONU) acuză forțele armate ruse că...

Funcțiile deținute de preotul-ofițer Ion Negoescu

Unul din complicii lui Călin Georgescu este Ion Negoescu,...

Răzvan Leu : Am avut încredere în Călin Georgescu. Mi-a furat 1,1 milioane de euro

DECLARAȚIE DE PRESĂ Bună dimineața, Puțini dintre dumneavoastră mă cunosc. Sunt...

Procurorii anti-mafia îl anchetează pe Călin Georgescu pentru escrocherie și spălare de bani cu cetățeni ruși

Procurorii anti-mafia îl anchetează pe Călin Georgescu pentru escrocherie...

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Topics

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Armata Poloneză se întărește cu 300.000 de rezerviști și recruți

Guvernul polonez intenționează să convoace în 2027 peste 300.000...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img