Friday, September 18, 2026
18.3 C
Bucharest

Ce recomanda mediatorul Iohannis celor din BNR si Guvern

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, miercuri, cu conducerea Băncii Naţionale a României, reprezentată de guvernatorul Mugur Isărescu şi prim-viceguvernatorul Florin Georgescu, context în care a subliniat că independenţa BNR în deciziile de politică monetară este esenţială şi că atât Executivul, cât şi BNR trebuie să evite abordările concurenţiale.

‘În cadrul discuţiilor, a fost analizată situaţia macroeconomică existentă, context în care preşedintele României a subliniat că este esenţială independenţa Băncii Naţionale a României în legătură cu deciziile de politică monetară, aceasta fiind o condiţie fundamentală pentru un stat membru al Uniunii Europene’, arată Administraţia Prezidenţială.

Referitor la problema coordonării politicilor economice, şeful statului a apreciat că aceasta nu înseamnă ca politicile unor autorităţi să fie subordonate obiectivelor altora, însă ansamblul politicilor economice trebuie să asigure, prin toate măsurile care se impun, stabilitatea şi predictibilitatea cadrului macroeconomic.

‘Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că atât Guvernul, cât şi Banca Naţională trebuie să evite abordările concurenţiale, astfel încât cooperarea instituţională să fie una eficientă, în condiţii de echilibru şi responsabilitate faţă de interesele economice ale României’, precizează Administraţia Prezidenţială citat de Agerpres.

 

Hot this week

Încă un general rus decorat de Putin, eliminat de apărarea Ucrainei

Un general-maior rus, decorat de Putin cu doar două...

Antena3.ro : 5000 de euro să te muți pe o insulă din Grecia

Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care...

Spionajul Chinei a creat peștele-robot

China a prezentat un robot subacvatic foarte realist, în...

Secretarul General al PNL : Călin Georgescu, fost securist, protejat de o parte din statul român

Mitingul oierilor din Piața Victoriei a fost confiscat de...

PPC Energie, instalator validat AFM, cu baterii de stocare deja în portofoliu

PPC Energie, instalator validat AFM, cu baterii de stocare...

Topics

Încă un general rus decorat de Putin, eliminat de apărarea Ucrainei

Un general-maior rus, decorat de Putin cu doar două...

Antena3.ro : 5000 de euro să te muți pe o insulă din Grecia

Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care...

Spionajul Chinei a creat peștele-robot

China a prezentat un robot subacvatic foarte realist, în...

PPC Energie, instalator validat AFM, cu baterii de stocare deja în portofoliu

PPC Energie, instalator validat AFM, cu baterii de stocare...

Mărturie despre moartea tragică a generalului Dorin Ioniță

Mărturie despre moartea tragică a generalului Dorin Ioniță Dan Crișan,...

Secretarul General al NATO : Rusia generează 40.000 victime pe lună în Ucraina

Alianţa Nord-Atlantică va rămâne ”unită” şi ”puternică” indiferent de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img