Bomba vine din SUA : reputata publicatie The New Yorker afirma ca apropiati ai lui Donald Trump au angajat firma israeliana Black Cube pentru a investiga unele aspecte ale administratiei Obama, in special privind dosarul iranian.
Black Cube, o firma de securitate formata din fosti ofiteri Mossad, este implicata si in Romania intr-un scandal urias, cu un dosar la DIICOT privind o posibila spionare a procurorului sef DNA.
Aici articolul :
Administraţia Donald Trump a angajat firma israeliană Black Cube pentru a afla informaţii compromiţătoare despre consilieri ai fostului preşedinte american Barack Obama care au contribuit la semnarea Acordului nuclear iranian, informează publicaţiile The Observer şi The New Yorker.
Potrivit publicaţiei The Observer, Administraţia Donald Trump a lansat o campanie pentru discreditarea oficialilor din echipa fostului preşedinte Barack Obama care au fost implicaţi în elaborarea Acordului nuclear semnat în 2015 de marile puteri cu Iranul.
“Ideea este ca persoane care acţionează în numele preşedintelui Trump să discrediteze oficialii care au promovat semnarea Acordului, pentru a facilia decizia de scoatere a SUA din tratat”, a declarat o sursă citată de publicaţia The Observer. În cadrul campaniei, există şi un client interesat de menţinerea sancţiunilor împotriva Iranului.
Potrivit publicaţiei The New Yorker, operaţiunea este efectuată de firma israeliană Black Cube, specializată în activităţi de monitorizare. Aceeaşi companie a fost angajată şi de producătorul de film Harvey Weinstein pentru a colecta informaţii compromiţătoare despre femeile care l-au acuzat de agresiuni sexuale. În noiembrie 2017, Black Cube a prezentat scuze că a colaborat cu Harvey Weinstein, scrie Mediafax.
Printre foştii mebri ai Administraţiei Barack Obama vizaţi de campania secretă de discreditare s-ar număra Ann Norris, o fostă angajată a Departamentului de Stat căsătorită cu Ben Rhodes, fost consilier prezidenţial pentru Afaceri Politice, precum şi Rebecca Kahl, fostă expertă la Institutul Naţional Democratic şi soţia fostului consilier prezidenţial pentru Afaceri Externe Colin Kahl.
Firma Black Cube a fost vizată într-un dosar şi în România, deschis în anul 2016 şi care a vizat încercări de intimidare la adresa procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Doi cetăţeni israelieni, angajaţi ai societăţii Black Cube, şi-au recunoscut faptele, fiind condamnaţi la închisoare cu suspendare. Cercetările au continuat însă pentru fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, fiind suspectat că ar fi intermediat legătura între cei care voiau să afle informaţii despre Laura Codruţa Kovesi şi angajaţii firmei. Dragomir a fost arestat câteva luni în dosar. În acelaşi dosar, în luna marite, au fost audiaţi directorul SRI, Eduard Hellvig, procurorul-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi şi fostul prim adjunct al directorului SRI Florian Coldea.