Monday, June 30, 2025
26.1 C
Bucharest

Avocatul lui Trump, sute de mii de euro de la rusi

Agenţi ai FBI care anchetează presupusa ingerinţă a Moscovei în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016 au interogat un oligarh rus în legătură cu o plată de câteva sute de mii de dolari către avocatul personal al lui Donald Trump, Michael Cohen, relatează media americane, citate de AFP şi Reuters.

Este vorba de omul de afaceri Viktor Vekselberg, care conduce compania rusă Renova, a transmis CNN marţi. Acesta figurează pe o listă de şapte oligarhi ruşi apropiaţi ai Kremlinului sancţionaţi la începutul lunii aprilie de Washington, care îi acuză în special că au participat la “atacuri” ale Moscovei asupra “democraţiilor occidentale”.

Vărul său, Andrew Intrater, aflat la conducerea filialei americane a Renova (Columbus Nova), a fost de asemenea interogat de poliţia federală americană, a mai relatat CNN.

Plăţile au fost făcute după alegerile din noiembrie 2016 câştigate de Donald Trump. Michael Cohen face obiectul unei anchete federale.

Tot marţi, avocatul actriţei de filme pentru adulţi Stormy Daniels, Michael Avenatti, a publicat un raport al cabinetului său în care se afirmă că Vekselberg şi vărul său au transferat “circa 500.000 de dolari” către Michael Cohen în opt tranşe.

“În mod inexplicabil, Cohen a acceptat aceste plăţi, în contextul în care era avocatul personal al preşedintelui”, mai este scris în raport.

New York Times şi NBC News au relatat la rândul lor că au consultat documente financiare care confirmă afirmaţiile lui Avenatti.

Stormy Daniels, pe numele său real Stephanie Clifford, susţine că a primit 130.000 de dolari de la Michael Cohen pentru a păstra tăcerea asupra unei presupuse relaţii sexuale cu Donald Trump din 2006-2007. Această plată a fost făcută printr-un cabinet de consultanţă, Essential Consultants, creat de Michael Cohen.

Mai multe companii au apelat de asemenea la serviciile aceluiaşi cabinet, scrie Agerpres.

Hot this week

În 2024, România a exportat autoturisme noi de 12 miliarde de euro

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dorește să clarifice...

MApN : achiziția sistemelor MANPAD a fost aprobată din 2022

România participă la Iniţiativa Europeană de Achiziţie în Comun...

Media europeană la TVA : 21%

www.antena3.ro : Taxa pe valoarea adăugată (TVA) este un...

Noul preț la gaze de la 1 iulie

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a...

Secetă extinsă în Europa

Jumătate din Europa și regiunea mediteraneană erau afectate de...

Topics

În 2024, România a exportat autoturisme noi de 12 miliarde de euro

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dorește să clarifice...

MApN : achiziția sistemelor MANPAD a fost aprobată din 2022

România participă la Iniţiativa Europeană de Achiziţie în Comun...

Media europeană la TVA : 21%

www.antena3.ro : Taxa pe valoarea adăugată (TVA) este un...

Noul preț la gaze de la 1 iulie

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a...

Secetă extinsă în Europa

Jumătate din Europa și regiunea mediteraneană erau afectate de...

Histeroscopia, metodă minim invazivă de diagnostic și tratament

Histeroscopia, metodă minim invazivă de diagnostic și tratament   Numeroase afecțiuni...

CEO Alexandrion Grup, Nicholas Kass, numit la vârful Consiliului Național de Informații al SUA

Nicholas Kass, fost director executiv al unei cunoscute corporații...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img