Monday, December 8, 2025
4.7 C
Bucharest

Facebook, tranzactii dubioase cu datele utilizatorilor

Compania Facebook a semnat contracte cu zeci de producători de telefoane mobile prin care le-a oferit acces la datele utilizatorilor, afirmă surse citate de cotidianul The New York Times, dar reţeaua de socializare online susţine că nu au fost oferite ilegal informaţii private.

“Pentru atingerea obiectivului de a deveni reţeaua de socializare online dominantă la nivel mondial, Facebook a semnat acorduri prin care le-a permis producătorilor de telefoane mobile şi de alte dispozitive acces la un volum mare de date personale ale utilizatorilor. Facebook a semnat, în ultimul deceniu, parteneriate pentru schimburi de date personale cu cel puţin 60 de producători de dispozitive smartphone – printre care se numără Apple, Amazon, BlackBerry, Microsoft şi Samsung -, înainte ca aplicaţiile Facebook să devină accesibile sistematic pe telefoane inteligente, au declarat oficiali din cadrul companiei. Acordurile au permis companiei Facebook să îşi extindă activităţile, iar producătorii de telefoane inteligente le-au putut oferi clienţilor funcţii populare pe reţeaua de socializare online, precum mesageria, butonul de «aprecieri» (like) şi acces la adrese de email”, informează cotidianul The New York Times.

“Însă aceste parteneriate (…) generează preocupări privind protecţia datelor private şi privind conformarea cu decretul din 2011 despre datele personale emis de Comisia Federală pentru Comerţ din SUA. Facebook le-a permis companiilor acces şi la datele «listelor de prieteni» fără a obţine acordul explicit (…)”, precizează NYT.

Cele mai multe parteneriate rămân în vigoare, deşi Facebook a început diminuarea angajamentelor în aprilie. Compania de socializare online a intrat în atenţia autorităţilor de reglementare după scandalul accesării datelor private de către firma de consultanţă electorală Cambridge Analytica.

“Lumea s-ar gândi că Facebook şi producătorii de dispozitive inteligente sunt de încredere. Însă problema este că pe măsură ce sunt colectate din ce în ce mai multe date online care pot fi accesate de pe dispozitive apar riscuri grave privind securitatea datelor private”, afirmă Serge Egelman, analist la Universitatea Berkeley din California, scrie Mediafax.

Hot this week

Situaţia e albastră. Cu galben

Surpriză în alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei. După ora...

Sociolog : rezultatele votului de până acum nu confirmă

CEO-ul Avangarde, sociologul Marius Pieleanu, ne-a oferit primele date din...

O țară NATO se dotează cu rachete israeliene PULS

Legislatorii greci au aprobat joi seară achiziționarea a 36...

Războiul Rusiei în Marea Neagră creşte preţul mondial la cereale

Riscul escaladării tensiunilor în Marea Neagră și achizițiile prudente...

Pentru ce se pregăteşte Germania, din punct de vedere militar?

Germania continuă înarmarea. Sistemul Arrow 3, conceput pentru a...

Topics

Situaţia e albastră. Cu galben

Surpriză în alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei. După ora...

Sociolog : rezultatele votului de până acum nu confirmă

CEO-ul Avangarde, sociologul Marius Pieleanu, ne-a oferit primele date din...

O țară NATO se dotează cu rachete israeliene PULS

Legislatorii greci au aprobat joi seară achiziționarea a 36...

Războiul Rusiei în Marea Neagră creşte preţul mondial la cereale

Riscul escaladării tensiunilor în Marea Neagră și achizițiile prudente...

Pentru ce se pregăteşte Germania, din punct de vedere militar?

Germania continuă înarmarea. Sistemul Arrow 3, conceput pentru a...

Macron : SUA ar putea să trădeze Ucraina

Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat într-o convorbire telefonică...

UE interzice gazul rusesc din septembrie 2027

Parlamentul European și Consiliul au convenit să interzică gazul...

Există speranță și pentru persoanele cu boală metastatică!

Există speranță și pentru persoanele cu boală metastatică!   Durerile de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img