Saturday, October 10, 2026
14.8 C
Bucharest

Replica dura a presedintelui Curtii Constitutionale

Referitor la unele declarații prin care se susține că decizia menționată a Curții este neconstituțională și se propun diverse scenarii pentru neaplicarea ei, Președintele Curții Constituționale face următoarele precizări:

Potrivit prevederilor art.147 alin.(4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României și au putere numai pe viitor. Din acest text rezultă cu prisosință că obligația respectării întocmai a deciziilor Curții Constituționale este generală, vizând toate autoritățile publice, toate instituțiile publice, toți cetățenii și întreaga societate.

Cu privire  la numirea domnului judecător Petre Lăzăroiu. Domnia sa a fost numit de Președintele României (atunci, domnul Traian Băsescu), în temeiul art.142 alin.(3) din Constituție și al art.68 alin.(3) din Legea nr.47/1992, pe o perioadă de 9 ani, care expiră în anul 2019. Anterior, domnul Petre Lăzăroiu a mai exercitat această funcție în perioada 16.09.2008 – 8.06.2010, pe un rest de mandat al fostului judecător Petre Ninosu, care decedase. Prevederile art.68 alin.(3) la care ne-am referit stabilesc că, în cazul în care perioada pentru care a fost numit noul judecător este mai mică de 3 ani (cum este cazul în speță), acesta va putea fi numit, la reînnoirea Curții Constituționale, pentru un mandat complet de 9 ani. Acest text este în vigoare și se bucură în continuare de prezumția de constituționalitate.

O prezumtivă (dar nerealistă) schimbare a statutului său n-ar putea avea consecințe decât pe viitor și n-ar afecta deciziile pronunțate anterior de Curte. De altfel, ceea ce  este amuzant la actualii critici ai mandatului colegului meu este că, aceștia știau și atunci despre condițiile numirii (având în vedere responsabilitatea pe care o aveau), dar nici la acea data și nici ulterior, timp de 8 ani, n-au comentat sau contestat numirea.

Cu privire la invocarea, cu scopul delegitimării mandatului domnului judecător Petre Lăzăroiu, a Deciziei Curții Constituționale nr.136 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.383 din 04.05.2018, menționez că aceasta privește o lege de modificare și completare a Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nepromulgată și declarată neconstituțională și care, în prezent, se află în procedura parlamentară de reexaminare. În plus, aceasta se referă la alte circumstanțe decât cele specifice mandatului domnului judecător Petre Lăzăroiu.

În ceea ce privește așa-zisa incompatibilitate a președintelui Curții Constituționale ca urmare a faptului că ginerele său ar fi un „general penal“ din ministerul de interne, menționez că fiica mea este căsătorită de 25 de ani, dar nici eu, nici ea nu știam că soțul ei este general la Interne, fiind convinși amândoi că ginerele meu este inginer tipograf.

Stimați ”scriitori”, nici eu și nici fiica mea nu-l cunoaștem pe domnul general.

Menționez, de asemenea, că nici înaltul funcționar din aparatul Camerei Deputaților (declarat și acesta, în subsidiar, ca ”ginere” al meu), nu deține această calitate, fiind, la rândul său, căsătorit de mulți ani.”, arată Valer Dorneanu potrivit stiripesurse.ro.

 

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Topics

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img