Serviciul Român de Informații pregătește un amplu proces de reorganizare internă, astfel că ar urma să fie schimbați din funcție toți șefii județeni începând cu data de 1 ianuarie 2019, au declarat pentru G4Media.ro surse din comunitatea de informații.

În locul filialelor județene ar urma să fie înființate 8, până la 11 centre regionale, au declarat pentru G4Media.ro sursele citate. Reorganizarea serviciului ar urma să fie supusă votului CSAT. Este una dintre cele mai ample reorganizări interne din SRI de la intrarea României în UE și NATO.

G4Media.ro a solicitat o serie de detalii Serviciului Român de Informații referitoare la această reorganizare internă.

  • SRI a răspuns prin biroul de presă: ”Datele pe care le-aţi solicitat în forma detaliată fac parte din categoria informaţiilor clasificate cuprinse în documentele interne ale Serviciului Român de Informaţii, potrivit regimului instituit prin dispoziţiile art. 45, alin. 1 din Legea nr. 14/1992, cu modificările şi completările ulterioare. Dat fiind caracterul nepublic al unor astfel de documente, informaţiile din acest domeniu sunt exceptate de la liberul acces al persoanelor acordat în temeiul art. 31 din Constituţie (dreptul la informaţie), ale cărui limite sunt stabilite la alin. (3) – „dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze securitatea naţională”, precum şi în temeiul art. 51 (dreptul de petiţionare) ale cărui limite sunt stabilite la alin. (4) – „autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi condiţiile stabilite potrivit legii. Ca expresie a temeiului constituţional prevăzut la art. 31 alin. (3), prin efectul art. 12 alin. (1) lit. „a” din Legea nr. 544/2001, informaţiile clasificate din domeniul securităţii naţionale sunt exceptate de la accesul liber al cetăţenilor, astfel de date neputând fi comunicate decât în condiţiile şi către beneficiarii prevăzuţi de art. 10, alin. 2 şi art. 11 ale Legii nr. 51/1991, cu respectarea principiilor prevăzute în Legea nr. 182/2002.”

Schimbările din SRI au fost prefigurate de o recentă scrisoare transmisă de directorul SRI, Eduard Hellvig, liderilor de partide parlamentare.

Hellvig le-a cerut, printre altele, demararea ”în perioada următoare” a unei ”dezbateri publice” pentru modernizarea ”cadrului legal” de funcționare a Serviciului în sensul de a trasa ”limitele acționale ale acestuia”.

”Este nevoie de un pas în plus, care ține de dezbaterea publică a unui cadru legal modernizat, acceptat de toate forțele politice din România, referitor la activitatea Serviciului Român de Informații. Îmi exprim speranța că, în perioada următoare, cu sprijinul dumneavoastră, va începe această dezbatere publică și se va ajunge la un larg consens referitor la modul în care trebuie să arate principalul serviciu de informații al României și care sunt, conform legii, limitele acționale ale acestuia”, le-a transmis Hellvig liderilor partidelor parlamentare, potrivit scrisorii publicate de site-ul știripesurse.ro.

Alte declarații publice făcute în trecut anunțau aceste schimbări. Pe data de 5 octombrie 2017, Eduard Hellvig a declarat la inaugurarea programului de master “Studii de securitate globală” din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara:

”Consider că anul 2018 este esenţial pentru SRI pentru trecerea de la perioada de transformare la perioada de optimizare, de la generaţia tranziţiei la ceea ce eu sper să fie generaţia civilizaţiei euroatlantice. Spun asta pentru că, în mandatul meu, echipele de conducere atât la nivel central, cât şi la nivel teritorial al instituţiei au fost infuzate masiv cu tineri profesionişti, având energia şi viziunea adecvată ameninţărilor cu care ne confruntăm”.

De la preluarea mandatului de către Eduard Hellvig, peste 20 de generali au fost înlocuiți din funcțiile de conducere. George Maior a demisionat din funcția de director SRI în ianuarie 2015, iar Florian Coldea a fost schimbat din cea de prim-adjunct în ianuarie 2017. In vara lui 2017, 10 generali au fost trecuti in rezerva dintr-un foc.

Printre ultimele schimbări operate a fost trecerea în rezervă a doi generali din garda veche. Președintele Klaus Iohannis a semnat pe data de 28 august decretele de trecere în rezervă, începând cu 1 septembrie, a doi generali ai Serviciului Român de Informații: Dumitru Dumbravă și Dan-Valentin Căpșună.

9 COMMENTS

    • Hellvig trebuie sa plece.
      Zero toleranta pentru cei care ne pacalesc denuntand protocoale deja abrogate ( prostirea prostilor) si semnarea unora noi, identice cu cele vechi pe din dos !
      Cine stie ce alte pacaleli ni se mai pregatesc? e un stil de lucru.

  1. Ce-am avut și ce-am pierdut: Hellvig trimite acasă unchii și-i promovează pe nepoții acestora in locul lor, un caz de nepotism reformat care se va studia la academia SRI zeci de promoții de-aici înainte. Probabil, metoda va fi predata de Coldea, in cadrul unor seminarii specializate, unde studenții vor învața cum sa cripteze viitoarele protocoale cu “justiția” in așa fel încât sa poată fi desecretizate oridecate ori e nevoie de-o noua reforma a SRI, fără sa-și piardă statutul de acte secrete—ceva de genul fântânii Castaliei, care asigura, periodic,Herei și altor zeițe olimpiene, o virginitate nou-nouță in locul celei pierdute, un proiect demn de talentul eroului sus amintit. Toate astea, desigur, in caz ca Teodorovici nu insista sa taie bugetul instituției, ca reformele costa și conțopiștii care se opun acestor cheltuieli sunt niște inapoiati nedemni sa stea in preajma” filosofilor” miscarii. Dar, cu ajutorul președintelui reformator, Johannis, sunt speranțe palpabile ca filosofii sa biruie conțopiștii, așa ca tot înainte!

  2. “peste 20 de generali au fost înlocuiți din funcțiile de conducere”

    banuiesc ca astia nu sunt toti… citi or fi cu totii, 50, 100? Toti generali… va dati seama ca or mai fi si colonei, si maiori… basca locotenenti, capitani, sergenti. La modul asta, probabil ca numa gradele superioare bat mia. Cu totii citi or fi, zeci de mii?
    O armata intreaga, bine platita, bine ingrijita, bine pensionata. Una dintre armate, ca sunt mai multe.
    Misto de ei. Au si presedinte.

  3. Sa vedem si capcana intinsa de Dragnea cu candidat unic pentru alianta. Parca retraim scenariul cu Stolojan si Base cand plangea unul pe umarul celuilalt ( e tactica pdl-ista consacrata)! Doar originea bipedului Dragnea pdl e sarcina politica practicabila si repetabila!
    hthttps://m.antena3.ro/politica/scenarii-explozive-ce-ascunde-anuntul-lui-dragnea-privind-candidatul-unic-485105.html

  4. SRI ul ,prin șefi,mai este românesc doar cu numele; Aripa politica a acestei structuri (acoperiții din mass media ar trebui trecuți în rezervă ; Informațiile date către SRI,instituțiilor românești, ar trebui să fie ”proRomânia” ( dacă se dau totuși aceste informații și nu sunt fructificate,ar trebui să știm și cine nu le folosește …și le bagă în sertar!!!!); Chestia cu proRomânia este valabilă și la cei din SIE ( spionajul economic este la mare vogă în toată lumea ”prietenă sau neprietenă”

  5. Hmmm, sa fie oare aceeasi marie cu alta palarie, asa pentru linistirea spiritelor si a naivilor ?
    Cum ramane cu protocoalele celelate gaselnite si destinele distruse asa gratuit, c-a vrut unul sa-si arate muschii ?

Leave a Reply