Wednesday, May 7, 2025
23.5 C
Bucharest

“România stă mult mai bine decât reputaţia pe care o are în Germania şi în restul Europei”

Guvernul României ar trebui să fie unit, în perspectiva preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, iar disputele politice interne reprezintă un obstacol în această cale, a declarat ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Cord Meier-Klodt, vineri, în cadrul unei conferinţe găzduite de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Diplomatul german a participat la Conferinţa “România la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene – Oportunităţi şi provocări”, alături de ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu.

“În ce priveşte Preşedinţia (n. red. – Consiliului UE) toate forţele trebuie să concure la un rezultat pozitiv. Cred că disputele politice interne reprezintă un obstacol în calea acestei unităţi, Guvernul trebuie să apară în public foarte unit. De exemplu, atacurile împotriva unuia dintre cei mai stabili piloni ai acestei societăţi româneşti, minoritatea germană, nu au transmis nicidecum semnale proeuropene”, a afirmat Cord Meier-Klodt.

Acesta a spus şi că, din experienţa sa de un an şi jumătate în ţara noastră, poate să confirme că România “stă mult mai bine decât reputaţia pe care o are în Germania şi în restul Europei”.

Diplomatul german a explicat că mulţi dintre cei care vizitează ţara noastră, fie într-un context economic, fie politic sau cultural, au o primă impresie de uimire când vin aici. Ambasadorul a menţionat că odată cu preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene România are unele şanse pe care nu ar trebui să le rateze.

“De ce cred eu că România are tocmai această şansă? O dată pentru că o arată evoluţia sa economică. Şi acum, dacă privim înainte spre Presedinţia română a Consiliului, sunt nişte şanse pe care România le poate valorifica. La summitul de la Sibiu se va discuta despre viitorul Europei, despre reinventarea Europei. Şi va trebui să demonstrăm că Europa reprezintă mai mult decât doar nişte interese economice, că este vorba de valori politice comune asumate”, a spus Meier-Klodt.

Acesta a arătat şi că România este o ţară foarte importantă în sud-estul Europei, o ancoră de stabilitate, cu influenţă mare în Parteneriatul Estic, cu experienţă şi expertiză în ceea ce priveşte Balcanii Occidentali.

Nu în ultimul rând, ambasadorul german a afirmat că ceea ce îl fascinează la România este capacitatea sa de a-şi menţine caracterul multietnic şi multicultural.

“Ce mă mai fascinează în România este această tradiţie, nu multiculturală, că multiculturală este un cuvânt la modă, plurietnică, plurireligioasă, pluriconfesională, o realitate care a ajutat România să depăşească multe dintre vicisitudinile ultimului secol. Reginald Schlatner a spus cândva, foarte frumos: au curs lacrimi în multe limbi aici”, a mai declarat ambasadorul Meier-Klodt.

La Conferinţa “România la Preşedinţia Consiliului Europei – Oportunităţi şi provocări” au mai participat secretarul de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Sorin Valeriu Naş, europarlamentarul Siegfried Mureşan, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, şi prorectorul UBB Mihaela Luţaş, scrie Agerpres.

 

Hot this week

Simion : OMV a adus bunăstare în România

Candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a...

PSD îi face cu ochiul lui Simion : Nu cred că mai vrea cineva în această țară să fie un Guvern ostil președintelui sau...

Social-democratul Daniel Suciu, vicepreședinte al Camerei Deputaților, a declarat...

Nici o legătură cu electoratul din 2000, 2004, 2014 şi ce se petrece acum

Diverse persoane din politică sau media fac mereu trimitere...

La momentul crucial pentru țară, PSD a trădat

La momentul crucial pentru țară, PSD a trădat. Decizia luată...

Ciolacu, out. Predoiu, premier interimar

06 mai 2025 Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, l-a...

Topics

Simion : OMV a adus bunăstare în România

Candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a...

Nici o legătură cu electoratul din 2000, 2004, 2014 şi ce se petrece acum

Diverse persoane din politică sau media fac mereu trimitere...

La momentul crucial pentru țară, PSD a trădat

La momentul crucial pentru țară, PSD a trădat. Decizia luată...

Ciolacu, out. Predoiu, premier interimar

06 mai 2025 Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, l-a...

Nicuşor Dan : PSD nu-l susţine, PNL susţine unanim

Nicuşor Dan : PSD nu-l susţine, PNL îl susţine...

Simion anunţă planul : îl punem pe Călin în fruntea țării

Candidatul AUR George Simion în alegerile prezidențiale a revenit,...

Ciolacu demisionează. Alt premier, alt Guvern

Marcel Ciolacu va demisiona din funcția de premier, potrivit...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img