Saturday, September 19, 2026
24.6 C
Bucharest

Un gest nobil : Piaţa Dinu C. Giurescu în Bucureşti

Denumirea de Piaţa Dinu C. Giurescu (n.r 1927 – d. 2018, istoric) va fi atribuită spaţiului public situat la intersecţia dintre Bulevardul Ferdinand I, str. Horei şi str. Dimitrie Salmen, conform unui proiect de hotărâre adoptat în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

În expunerea de motive, semnată de primarul general, Gabriela Firea, se arată că academicianul Dinu C. Giurescu a fost unul dintre cei mai mari istorici români.

Conform raportului de specialitate, Dinu C. Giurescu a fost coordonator şi coautor al volumelor IX şi XX din tratatul ‘Istoria românilor’. El a fost, de asemenea, membru titular (din 2001) al Academiei Române, deputat în Parlamentul României şi vicepreşedinte al Partidului Conservator.

‘A militat împotriva demolării unor importante monumente istorice şi de artă, cărora le-a consacrat o serie de lucrări între care ‘The Rasing of Romania’s Past’ (1989), apărută în limba română în anul 1994, ‘Distrugerea trecutului României’, ‘Arhitectura Bucureştiului’ (2010).

Hot this week

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Armata Poloneză se întărește cu 300.000 de rezerviști și recruți

Guvernul polonez intenționează să convoace în 2027 peste 300.000...

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără simptome

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără...

Topics

Încă un general rus decorat de Putin, eliminat de apărarea Ucrainei

Un general-maior rus, decorat de Putin cu doar două...

Antena3.ro : 5000 de euro să te muți pe o insulă din Grecia

Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care...

Spionajul Chinei a creat peștele-robot

China a prezentat un robot subacvatic foarte realist, în...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img