Saturday, October 31, 2026
10 C
Bucharest

Bianca Andreescu, performanta senzationala !

Bianca Andreescu, 18 ani, jucătoarea canadiană cu origini românești, a făcut un meci senzațional în sferturile turneului de la Auckland și a învins-o după un meci de două ore pe fostul lider mondial Venus Williams.

După ce a învins-o joi pe Caroline Wozniacki, locul 3 WTA, Bianca Andreescu, locul 152, a trecut azi de Venus Williams, locul 39 WTA, scor 6-7 (1), 6-1, 6-3.

Primul set a fost unul extrem de echilibrat, ambele jucătoare mergând cap la cap până în tie-break, acolo unde Venus a profitat de plusul de experiență și s-a impus categoric.

În seturile doi și trei, Bianca Andreescu a avut un joc spectaculos și a cedat doar patru game-uri. În setul decisiv, canadianca a condus cu 5-0, dar Venus a forțat și a recuperat trei game-uri, Andreescu impunându-se cu 6-3.

În ultimele două seturi, Venus nu a găsit soluții la loviturile extrem de precise și de puternice ale adversarei, în timp ce Andreescu a servit aproape perfect și a lovit excelent cu forehand-ul.

Bianca Andreescu e considerată una dintre cele mai promiţătoare tinere jucătoare ale lumii. De altfel, la vârsta de 15 ani a ocupat primul loc în clasamentul junioarelor de vârsta sa. Născută în Canada, din părinţi români, Bianca a început tenisul în România. Alături de familia sa, a părăsit ţara la vârsta de zece ani, stabilindu-se definitiv în Ontario, scrie gsp.ro

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img