Tuesday, October 20, 2026
12.4 C
Bucharest

Tot mai apropiata de Rusia, Ungaria sfideaza Europa

Guvernul ungar nu va participa la dezbaterea privind situaţia statului de drept în Ungaria, ce se va desfăşura pe 30 ianuarie în Parlamentul European, a anunţat joi şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, informează agenţia MTI preluata de Agerpres.

Statul de drept este doar “pretextul pentru a sancţiona Ungaria pentru că a fost prima ţară care şi-a exprimat clar refuzul de primi migranţi”, a susţinut Gulyas în declaraţia dată în faţa presei la scurt timp după ce Comisia Europeană a trecut la a doua fază a procedurii de infringement iniţiată împotriva Ungariei pentru legea de combatere a migraţiei ilegale, căreia guvernul lui Orban îi spune legea “stop Soros”.

Comisia Europeană a trimis în luna iulie guvernului de la Budapesta o scrisoare de notificare prin care-l atenţionează că respectiva lege contravine legislaţiei UE, inclusiv din cauza dispoziţiilor ce restrâng accesul migranţilor în zonele de tranzit de la graniţă sau califică drept infracţiuni acţiunile de ajutorare a migranţilor.

Dar guvernul ungar nu a dat curs solicitărilor acestei notificări, prin urmare Comisia Europeană îi va trimite o “opinie motivată”, al doilea pas al procedurii de infringement. Dacă Budapesta nu se conformează într-un termen de două luni, atunci Bruxelles-ul ar putea trimite dosarul Curţii de Justiţie a UE.

În declaraţia dată joi despre dezbaterea din legislativul european privind statul de drept în Ungaria, şeful de cabinet al premierului Orban a estimat că Parlamentul European şi-a depăşit atribuţiile şi a cerut instituţiilor europene să acţioneze “în limitele tratatelor”. El s-a referit aici şi la planurile de a se condiţiona accesarea fondurilor europene de o evaluare privind situaţia statului de drept, calificând aceste intenţii drept “şantaj”.

Hot this week

Planul NATO în caz de atac al Rusiei

Planul NATO în caz de atac al Rusiei   5 dispute...

Care-i treaba cu vortexul polar?

Care-i treaba cu vortexul polar? O rupere a vortexului polar...

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei, de când a invadat Ucraina

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei pentru gaz,...

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1 Iranul își...

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât AI

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât...

Topics

Planul NATO în caz de atac al Rusiei

Planul NATO în caz de atac al Rusiei   5 dispute...

Care-i treaba cu vortexul polar?

Care-i treaba cu vortexul polar? O rupere a vortexului polar...

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei, de când a invadat Ucraina

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei pentru gaz,...

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1 Iranul își...

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât AI

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât...

China exportă lunar 1 milion de maşini

China exportă lunar 1 milion de maşini Poziția dominantă pe...

Tratament complex pentru o boală ginecologică avansată

Tratament complex pentru o boală ginecologică avansată Miruna avea o...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img