Home Articole Comisia Europeana da dreptate Romaniei in disputa cu Austria

Comisia Europeana da dreptate Romaniei in disputa cu Austria

2311
2

Comisia Europeană a lansat joi o procedură de infringement contra Austriei pentru controversata lege privind ajustarea alocaţiilor acordate copiilor lucrătorilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii lor pe teritoriul austriac, act normativ intrat în vigoare la 1 ianuarie.

”Nu există lucrători, nici copii de categoria a doua în Uniunea Europeană”, a subliniat comisarul european pentru afaceri sociale, Marianne Thyssen, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

”În condiţiile în care lucrătorii mobili (străini, n.red.) cotizează la un sistem de securitate socială în aceeaşi manieră ca lucrătorii locali, ei trebuie să perceapă prestaţii identice, chiar şi atunci când copiii lor trăiesc în străinătate”, a subliniat reprezentanta executivului comunitar.

Legea austriacă privind ajustarea alocaţiilor acordate copiilor lucrătorilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii lor în Austria a intrat în vigoare la 1 ianuarie. Legea respectivă, elaborată de coaliţia guvernamentală de la Viena formată din conservatori şi extrema dreaptă, modulează alocaţiile familiale vărsate lucrătorilor străini în funcţie de costul vieţii din ţara unde locuiesc copiii lor.

De exemplu, noul act normativ reduce de la 172 de euro la 85 euro cuantumul prestaţiilor lunare vărsate de către Austria pentru un copil român în vârstă de trei ani şi la 97 de euro pentru un copil ungar în vârstă de trei ani.

Susceptibilă să se aplice unui număr de aproape 150.000 de copii care trăiesc în afara Austriei, printre care numeroşi români, această promisiune din campania electorală ar urma să permită guvernului de la Viena să economisească cel puţin 100 de milioane de euro pe an.

Conform normelor aplicate anterior datei de 1 ianuarie 2019, alocaţiile acordate de sistemul austriac de ajutoare sociale puteau ajunge la suma de 233 de euro pe lună pentru un copil, sumă pe care guvernul de la Viena o consideră disproporţionată în raport cu nivelul preţurilor şi al salariilor din unele ţări vecine.

La 7 ianuarie, Comisia Europeană anunţase că va analiza îndeaproape legea din Austria privind ajustarea alocaţiilor copiilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii în ceea ce priveşte compatibilitatea ei cu normele UE, dar a precizat că în principiu legislaţia comunitară nu permite indexarea acestor beneficii.

Ministrul de externe român Teodor Meleşcanu declarase pe 6 ianuarie, la Digi24, că guvernul român evaluează posibilitatea de a se adresa CJUE în cazul intrării în vigoare, în Austria, a legislaţiei privind ajustarea nivelului alocaţiilor pentru copiii nerezidenţi ai lucrătorilor din acest stat membru în funcţie de costul mediu al vieţii din ţara de rezidenţă a copilului.

Şeful diplomaţiei române s-a referit la acest dosar şi în 22 ianuarie, la Bruxelles, într-o întâlnire cu jurnalişti români, după ce a prezentat priorităţile Preşedinţiei române a Consiliului UE în comisiile pentru dezvoltare (DEVE) şi afaceri externe (AFET) ale Parlamentului European. ”Este o chestiune care interesează România, este o problemă care pentru noi este prioritară, la nivelul Uniunii Europene deocamdată se mai discută. Din punctul nostru de vedere lucrurile sunt foarte clare: noi considerăm că la nivelul Comisiei Europene ar trebui să se sesizeze în legătură cu discriminarea care se aplică muncitorilor români, polonezi, ungari, cehi, slovaci în Austria în condiţiile în care aceşti muncitori contribuie nu numai la dezvoltarea şi bunăstarea Austriei, ci şi la hrănirea bugetului de stat al Austriei şi, în aceste condiţii, nu înţelegem de ce se poate merge pe o idee de discriminare. Sperăm foarte mult ca la nivelul Comisiei să fie adoptată o decizie, să fie sesizată Curtea de Justiţie a UE şi dacă se va întâmpla acest lucru vom fi alături de Comisia Europeană în această cauză”, a accentuat ministrul român de externe.

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a luat act de decizia comisarului european pentru afaceri sociale, Marianne Thyssen, de a declanşa procedura de infringement împotriva Austriei, pe tema indexării alocaţiilor copiilor muncitorilor rezidenţi, informează MMJS, într-un comunicat transmis AGERPRES.

‘Eforturile susţinute ale României pe această temă, din ultimele luni, au avut, iată, efect. Salutăm decizia rapidă a Comisiei Europene, care a demonstrat că îşi respectă rolul de gardian al Tratatelor europene. România susţine principiul la muncă egală – beneficii egale şi reiterează faptul că pe teritoriul Uniunii Europene nu trebuie să existe cetăţeni de mâna a doua’, precizează ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, care i-a trimis, joi, şi un mesaj, în acest sens, comisarului Marianne Thyssen.

MMJS reaminteşte că România a luat poziţie în ceea ce priveşte indexarea alocaţiilor copiilor muncitorilor rezidenţi încă din data de 17 octombrie 2018, când în Parlamentul Austriei încă se dezbătea subiectul, iar o decizie nu fusese, încă, luată.

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a revenit cu o scrisoare către Comisia Europeană la data de 25 octombrie 2018, imediat după adoptarea deciziei de indexare a alocaţiilor copiilor muncitorilor rezidenţi de către Parlamentul Austriei.

Subiectul a fost abordat şi la întâlnirea bilaterală dintre Marianne Thyssen şi Marius Budăi din data de 5 decembrie 2018, de la sediul Comisiei Europene, iar MMJS a revenit cu o scrisoare oficială în data de 5 ianuarie 2019, imediat după intrarea în vigoare a măsurii, în Austria.

Conform datelor prezentate în 2018 de către autorităţile austriece, România se află pe locul patru în clasamentul transferurilor şi al economiilor înregistrate prin indexare, după Ungaria, Slovacia şi Polonia. În anul 2016, de exemplu, Guvernul Austriei a înregistrat 14.213 copii care primesc beneficii sociale austriece (alocaţie sau deducere fiscală) şi trăiesc în România.

După decizia de indexare cu un coeficient de 0,484, aceste beneficii sunt practic înjumătăţite în cazul României. Coeficientul reprezintă diferenţa dintre nivelul preţurilor dintre cele două ţări (calculată conform unui indicator la nivel european).

Joi, Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement contra Austriei pentru controversata lege privind ajustarea alocaţiilor acordate copiilor lucrătorilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii lor pe teritoriul austriac.

“Nu există lucrători, nici copii de categoria a doua în Uniunea Europeană”, a subliniat comisarul european pentru afaceri sociale, Marianne Thyssen, într-o conferinţă de presă.

“În condiţiile în care lucrătorii mobili (străini, n.red.) cotizează la un sistem de securitate socială în aceeaşi manieră ca lucrătorii locali, ei trebuie să perceapă prestaţii identice, chiar şi atunci când copiii lor trăiesc în străinătate”, a subliniat reprezentanta executivului comunitar.

Legea austriacă privind ajustarea alocaţiilor acordate copiilor lucrătorilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii lor în Austria a intrat în vigoare la 1 ianuarie. Conform normelor aplicate anterior acestei date, alocaţiile acordate de sistemul austriac de ajutoare sociale puteau ajunge la suma de 233 de euro pe lună pentru un copil, sumă pe care guvernul de la Viena o consideră disproporţionată în raport cu nivelul preţurilor şi al salariilor din unele ţări vecine.

La 7 ianuarie, Comisia Europeană anunţase că va analiza îndeaproape legea din Austria privind ajustarea alocaţiilor copiilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii în ceea ce priveşte compatibilitatea ei cu legea UE, dar a precizat că în principiu legislaţia comunitară nu permite indexarea acestor beneficii.

2 COMMENTS

  1. Ei da,ce spuneam,ceva ce e evident discriminare,n-ai cum sa-l acoperi,cat rahat ti-ar trebui sa-l acoperi,si-au dat si ei seama?!Daca in cetatean dai si suporta la copii si dezvoltarea lor e mai sensibil,revin si spun ce a facut austriacul e un calcul cinic al bugetului cu copii inclusi,rasa dezvoltata,si cei sarmani,cei intrati in habitatul lor de voie,de nevoie le dam resturile de la masa!Imi da convingerea asta tocmai modul greu in care au acceptat alte nationalitati in interior,sunt rigizi si de multe ori obtuzi tocmai prin protectia pe care si-o acorda de multe ori uitand ca fac parte in UE,nationalismul ii influenteaza in toate dar sensul negativ e mai evident!Sa vedem ce inteleg ei de acum incolo,explicatii jenante au fost neconvingand pe nimeni doar relevand mai intens discriminarea!

  2. Acum sunt bine informati nu-i asa? Dar cand spun ca PSDul isi bate joc de justititie sa isi salveze jegurile corupte sunt dezinformati nu?

Leave a Reply