OMV Petrom are nevoie de stabilitate fiscală, de o piaţă liberă a gazelor şi de infrastructură pentru a demara proiectul de gaze din Marea Neagră, iar actualul cadru legislativ nu îndeplineşte aceste condiţii, a declarat, miercuri, Christina Verchere, CEO al companiei, într-o conferinţă de presă, citata de Agerpres.
“Proiectul din Marea Neagră este o oportunitate uriaşă pentru OMV Petrom şi pentru România. Marea Neagră are potenţialul de a întări securitatea în aprovizionare, de a aduce venituri suplimentare la buget şi noi locuri de muncă, transformând România într-un jucător-cheie regional în domeniul energetic”, a spus Verchere.
Ea a arătat că, pentru demararea unui proiect de această anvergură, este necesar să existe un cadru de reglementare, o stabilitate fiscală, o piaţă a gazelor liberalizată şi o infrastructură-cheie.
“Actualul cadru legislativ nu îndeplineşte aceste cerinţe. Vom rămâne foarte interesaţi ca acest proiect să fie dezvoltat şi vom continua dialogul pe această temă cu autorităţile statului”, a continuat reprezentanta OMV Petrom.
Verchere a subliniat că grupul pe care îl reprezintă are o importanţă semnificativă pentru economia României, contribuind la nivelul anului trecut cu peste 10 miliarde de lei la bugetul de stat, sub formă de taxe şi dividende, adica peste 2 miliarde de euro.
Ea a amintit şi că OMV Petrom este cel mai mare investitor privat din România, cu investiţii de circa un miliard de euro anual.
“Un an puternic pentru OMV Petrom este un an puternic pentru România. Însă, din cauza volatilităţii legislative, trebuie să reducem motorul investiţiilor. Suntem angajaţi să continuăm operaţiunile de aici. Sperăm să avem un dialog liber cu autorităţile, astfel încât contribuţia noastră la economia României să crească”, a susţinut Verchere.
Pentru acest an, compania a anunţat că va scădea cu 17% nivelul investiţiilor, până la 3,7 miliarde de lei, de la 4,3 miliarde de lei în 2018, ca urmare a instabilităţii legislative.
În aceeaşi conferinţă de presă, Stefan Waldner, directorul financiar al companiei, a arătat că Ordonanţa de Urgenţă 114/2018 va avea un impact de aproximativ 50 de milioane de euro asupra profitabilităţii OMV Petrom, acestea fiind doar calcule preliminare.
“Nu putem cunoaşte care este impactul exact până nu vedem legislaţia secundară. Am făcut însă calcule preliminare, care indică un impact de două cifre în milioane de euro asupra profitabilităţii noastre, dar aş vrea să subliniez că este o estimare preliminară”, a spus Waldner.
Când jurnaliştii i-au cerut detalii, având în vedere că afirmaţiile sale indicau un interval destul de amplu, de la 10 la 99 de milioane de euro, el a precizat că valoarea la care se referă este aproape de mijlocul acestui interval.
În decembrie 2018, Guvernul a emis Ordonanţa de Urgenţă 114/2018, care plafonează la 68 de lei pe MWh preţul de vânzare al gazelor de producţie internă şi prevede revenirea la piaţa reglementată în sectorul energiei electrice. Totodată, companiile din energie vor plăti către ANRE o contribuţie de 2% din cifra de afaceri aferentă activităţii licenţiate.
Grupul OMV Petrom a obţinut în anul 2018 un profit net de 4,08 miliarde de lei, în creştere cu 64% faţă de 2017, când acesta a fost de 2,49 miliarde de lei.
Potrivit rezultatelor financiare preliminare consolidate neauditate aferente perioadei încheiate la 31 decembrie 2018, date miercuri publicităţii, profitul net în trimestrul patru s-a situat la 1,41 miliarde de lei, mai mare cu 120%, faţă de cel consemnat în T4 2017, de 642 milioane de lei.
Ba,daca vrei asta e oferta,ele sunt acolo,daca vreti veniti cu oferta,nu se altereaza dimpotriva le creste valoarea!Restul e vorbaraie,lamentari de genul eu vreau sa investesc dar mi se pun piedici,lamentari la limita santajului!Extractia gazului miroase a bani si influenta cu rezultat putere,oricare ar fi asta,si nu numai astea,resursele care le mai avem de nici ei nu mai stiu sa le localizeze,trebuie sa ne faca sa gandim foarte bine in avantajul nostru,cum spuneam nu au termen de expirare si e o miere mult prea buna pentru a fi ocolita,ei o stiu si pluseaza,dar noi ce dracu’facem?!
Dupa ce am citit randurile de mai sus cu declaratiile maharilor de la OMV, mi-a venit sa plang nu de mila lor, ci de a mea si a concetatenilor romani care cumpara combustibili gazosi si lichizi de la OMV.
Nicio problema, sa castige toata lumea, este o piata libera, insa reglementata si vezi Doamne le este afectata profitabilitatea cu 50 de mil. de euroi.
Pana la urma nu astia sunt de vina, este toata clasa politica romaneasca postdecembrista care s-a lasat corupta de toti marii “investitori” nu au negociat serios si nu au aplicat de la bun inceput o legislatie care sa multumesca pe toata lumea, ei sa faca un profit urias pe seama intregii populatii a Romaniei, iar romanul sa aiba litrul de benzina si metrul cub de gaze printre cele mai scumpe din Europa, iar proiectul din Marea Neagră este o oportunitate uriaşă pentru OMV Petrom si nu numai.
EON Romania spune acelasi lucru ca si OMV sau alte companii energetice : dragnea isi bate joc de aceasta tara prin impredictabilitatea foscala, economica si politica. A dat peste cap toata Romania prin taote masurile luate de cand sunt la putere. Ce pot face bun pentru adunatura asta de infractori? Valcov condamnat la 8 ani de inchisoare pentru furt, dtagnea cu doua condamnari si alte procese pe rol tot pentru furt ? Doar distrug, distrug …distrug
Mda.
Cred ca serialul asta de comedie de pe TV5 ar trebui dat in Romania in loc de jurnal de stiri:
PM Frantei (o femeie) interpeleaza Goolag (evident “google”) pt a ii cere sa plateasca taxe si impozite Frantei; corporatia raspunde arogant ca “nu are nevoie” de Franta.
In acest timp, Presedintele Interimar si Ministrul de Interne reusesc sa dea de urma banilor “optimizati fiscal” de Goolag, pe ruta Iranda – Panama – HongKong – Luxemburg.
Presedintele Interimar deviaza un tanc de la comemorarea franco-germana a lui 1918 la Verdun si se duce — motorizat — sa ameninte banca luxemburgheza “Goldman Brothers” (LOL) sa dea banii inapoi; la banca ii deschide usa chiar Marele Duce de Luxemburg, care era de fapt presedintele bancii! (Juncker si maniera in care a facut din Lux. un paradis fiscal.)
In episodul 7 apare si “la Chancelière Merkel” cu un cec de 200 de miliarde! (Alsacia si Lorena?)
Mai aveti 24 de ore sa (re)vedeti episoadele 5,6,7 din aceasta comedie geniala in 10 episoade:
http://www.tv5mondeplus.com/toutes-les-videos/serie-fiction/alphonse-president-pa-ep06-pas-touche-au-grisbi
http://www.tv5mondeplus.com/toutes-les-videos/serie-fiction/alphonse-president-pa-ep05-dette-mensonge-et-video
http://www.tv5mondeplus.com/toutes-les-videos/serie-fiction/alphonse-president-pa-ep07-france-allemagne
Cum naiba la un profit de 4,08 miliarde lei au platit taxe de peste 10 miliarde lei?