Saturday, August 8, 2026
24.4 C
Bucharest

O veste foarte buna pentru industria romaneasca de aparare

Compania americană Raytheon îşi consolidează parteneriatul pe care îl are cu industria românească de apărare prin lansarea către Aerostar a unei comenzi pentru lucrări destinate sistemului de apărare antiaeriană Patriot, scrie Mediafax. Aerostar Bacau este cea mai reusita operatiune de privatizare din industria romaneasca de armament. Compania are certificari internationale si este implicata in programe importante.

Aerostar devine astfel parte din reţeaua globală de aprovizionare a Raytheon, având posibilitatea de a exporta către celelalte 15 naţiuni din cadrul Parteneriatului Patriot care deţin, împreună, peste 220 de unităţi Patriot.

“Această comandă oficializează începutul colaborării pe termen lung pe care Raytheon o are cu industria din România”, a spus Mike Ellison, country manager pentru România. “Ne pregătim să realizăm mult mai multe alături de industria românească de apărare, deoarece un astfel de parteneriat solid este un element cheie în relaţia dintre Raytheon şi români”.

Sistemul Patriot de la Raytheon protejează împotriva unei game extinse de ameninţări aeriene ce include aeronave, rachete balistice tactice, rachete de croazieră şi vehicule aeriene autonome.

“Aerostar este pregătit să contribuie la construirea sistemelor Patriot destinate României”, a spus Grigore Filip, preşedinte şi director general al Aerostar. “Parteneriatul nostru reprezintă o oportunitate uiaşă care se va materializa imediat ce vor fi produse primele unităţi Patriot româneşti”.

Comanda include realizarea de piese prelucrate şi de ansambluri mecanice destinate montării şi fixării componentelor electronice din cofretul radarului. Aceste componente vor alcătui subansambluri, care, la rândul lor, vor fi integrate în construcţia flotei Patriot.

Aerostar este specializată în producţia, asamblarea, integrarea şi suportul logistic integrat pentru o gamă largă de sisteme de apărare şi aviatice.

Raytheon are vânzări de 27 miliarde de dolari în 2018 şi 67.000 de angajaţi. Compania furnizează echipamente electronice de ultimă generaţie, soluţii de integrare a sistemelor, produse şi servicii C5ITM, precum şi servicii de detectare, maximizare a efectelor şi asistenţă în misiune pentru clienţi din peste 80 de ţări.

Cele 16 state care au achiziţionat sistemul Patriot sunt: Statele Unite ale Americii, Olanda, Germania, Japonia, Israel, Arabia Saudită, Kuweit, Taiwan, Grecia, Spania, Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite, Qatar, România, Suedia şi Polonia.

Hot this week

Bază permanentă a NASA pe Lună

NASA a anunțat marți noi misiuni menite să contribuie...

O raritate : pui de vultur negru

Primii pui de vultur negru (Aegypius monachus), o specie...

S-au descoperit rămășițele faimosului d’Artagnan?

Autoritățile locale olandeze au anunțat că sunt necesare 'cercetări...
00:05:14

Defence Innovation | NATO and new technologies

Defence Innovation | NATO and new technologies https://www.youtube.com/watch?v=hdtKjUmqo04

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a evitat o operație radicală

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a...

Topics

Bază permanentă a NASA pe Lună

NASA a anunțat marți noi misiuni menite să contribuie...

O raritate : pui de vultur negru

Primii pui de vultur negru (Aegypius monachus), o specie...

S-au descoperit rămășițele faimosului d’Artagnan?

Autoritățile locale olandeze au anunțat că sunt necesare 'cercetări...
00:05:14

Defence Innovation | NATO and new technologies

Defence Innovation | NATO and new technologies https://www.youtube.com/watch?v=hdtKjUmqo04

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a evitat o operație radicală

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a...

Cum a batjocorit până la moarte statul român un erou aviator al României

România comunistă are milioane de păcate faţă de milioane...

Franţa salvează o biserică din Siria esenţială pentru ortodoxie

Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul din Siria, monument UNESCO, restaurată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img