Wednesday, August 12, 2026
29.8 C
Bucharest

Inconstienta maxima in cazul prabusirii Boeing 737 Max 8

Piloţii care au făcut tranziţia la Boeing 737 Max 8 de la modelele mai vechi au primit un curs online, scurt, pe care l-ar fi autoadministrat. Cursul nu a făcut referire la sistemul nou, transmit doi purtători de cuvânt al sindicatului piloţilor, transmite CNN.

Piloţii de la companiile Southwest şi American Airlines au urmat aceste cursuri, având un timp variat între 56 de minute şi trei ore. Cursurile evidenţiau diferenţele între Max 8 şi modelele mai vechi ale avioanelor 737, dar nu explicau noul sistem de manevrare, cunoscut sub numele de MCAS, spun purtătorii de cuvânt.

Sistemul, creat pentru a comanda automat avionul să se îndrepte cu vârful în jos în cazul în care apare o întârziere iminentă, a devenit ţinta criticilor după prăbuşirea avionului Lion Air în octombrie 2018. Experţii sunt de părere că acesta ar putea fi un motiv major pentru prăbuşirea avionului Ethiopian Airlines, în urma căruia au murit 157 de persoane.

„Cursul nu a fost predat de un instructor. A fost autoadministrat”, spune Mike Trevino, un purtător de cuvânt pentru sindicatul care reprezintă piloţii companiei americane Southwest. Cei 8.500 de piloţi ai companiei zboară exclusiv cu Boeing 737, compania aeriană americană fiind cel mai mare operator cu astfel de aeronave din lume.

Compania Boeing nu a răspuns deocamdată comentariilor apărute din partea purtătorilor de cuvânt, scrie Mediafax.

Hot this week

Bază permanentă a NASA pe Lună

NASA a anunțat marți noi misiuni menite să contribuie...

O raritate : pui de vultur negru

Primii pui de vultur negru (Aegypius monachus), o specie...

S-au descoperit rămășițele faimosului d’Artagnan?

Autoritățile locale olandeze au anunțat că sunt necesare 'cercetări...
00:05:14

Defence Innovation | NATO and new technologies

Defence Innovation | NATO and new technologies https://www.youtube.com/watch?v=hdtKjUmqo04

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a evitat o operație radicală

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a...

Topics

Cum a batjocorit până la moarte statul român un erou aviator al României

România comunistă are milioane de păcate faţă de milioane...

Franţa salvează o biserică din Siria esenţială pentru ortodoxie

Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul din Siria, monument UNESCO, restaurată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img