Friday, August 7, 2026
28.6 C
Bucharest

Noul ministru al Justitiei anunta ce le trebuie viitorilor procurori şefi : raniţă şi baston

Noul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, i-a îndemnat pe procurorii profesionişti să se înscrie la selecţia care va fi organizată pentru ocuparea funcţiilor de conducere la Parchete, subliniind că numirile nu se vor face pe criterii politice sau de prietenie, relatează Agerpres.

„Dacă eşti bine pregătit, dacă îţi pasă de cetăţeni, dacă îţi pasă de lege, dacă eşti bântuit de acest spirit al dreptăţii, eşti obligat să iei măcar în considerare să te înscrii. Vreau să dezmint orice fel de speculaţii legate de numiri care s-ar face pe criterii politice sau pe criterii de prietenie. Eu am subliniat asta şi la Parlament, trebuie să renunţăm la acest tip de înţelegere greşită a ideii de prietenie. Prietenie este una, munca este altceva. Profesionalismul nu trebuie influenţat de prietenie şi selecţia trebuie făcută pe criterii obiective. (…) În raniţa fiecărui om de valoare stă bastonul de şef procuror la nivelul la care vor fi organizate concursurile. Şi să o privească şi ca o obligaţie de onoare faţă de meseria lor, faţă de cetăţeni. Toată lumea se vaită că nu avem leadership, că ţara merge nu ştiu cum. Păi dacă cei buni nu se implică, tot aşa va merge în continuare şi ţara şi Justiţia şi Ministerul Public. Haideţi să facem lucrurile mai bine. Mă adresez celor mai buni să se înscrie în concurs”, a declarat Predoiu, după ce a preluat marţi mandatul de ministru al Justiţiei.

În prezent, cele mai importante funcţii de conducere din Ministerul Public, respectiv la Parchetul General, DIICOT şi DNA, sunt ocupate de şefi interimari.

Hot this week

Bază permanentă a NASA pe Lună

NASA a anunțat marți noi misiuni menite să contribuie...

O raritate : pui de vultur negru

Primii pui de vultur negru (Aegypius monachus), o specie...

S-au descoperit rămășițele faimosului d’Artagnan?

Autoritățile locale olandeze au anunțat că sunt necesare 'cercetări...
00:05:14

Defence Innovation | NATO and new technologies

Defence Innovation | NATO and new technologies https://www.youtube.com/watch?v=hdtKjUmqo04

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a evitat o operație radicală

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a...

Topics

Cum a batjocorit până la moarte statul român un erou aviator al României

România comunistă are milioane de păcate faţă de milioane...

Franţa salvează o biserică din Siria esenţială pentru ortodoxie

Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul din Siria, monument UNESCO, restaurată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img