Un număr de 141 de medici care reprezintă serviciile medicale de urgenţă din România, respectiv unităţi pentru primirea urgenţelor, SMURD şi servicii publice de ambulanţă, îşi exprimă, într-un comunicat de presă, susţinerea faţă de secretarul de stat Raed Arafat şi anunţă că îşi rezervă dreptul de a protesta, fără a afecta pacienţii, în cazul în care acesta va fi demis.
Reprezentanţii serviciilor medicale de urgenţă explică, în comunicatul citat, modul în care funcţionează Sistemul de Asistenţă Medicală de Urgenţă şi Prim-Ajutor Calificat, “o structură integrată cu rol strategic”, care se bazează pe colaborarea dintre structuri ale Ministerului Sănătăţii, ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi ale autorităţilor locale şi atrag atenţia că dezangrenarea oricărui element din cadrul acestei structuri complexe poate duce la pierderi de vieţi omeneşti.
În comunicat se vorbeşte şi de “ameninţările constante” la adresa sistemului de urgenţă şi se susţine că amploarea acestora a ajuns la o dimensiune de neimaginat.
“Ameninţări constante la adresa sistemului de urgenţă au început să apară în perioada anilor 2011 – 2012, stimulate de avântul deosebit a tot ceea ce se constituia în elemente componente ale sistemului, din punct de vedere legislativ, financiar, resurse umane, resurse materiale. Atracţia fondurilor potenţial disponibile, mirajul implicaţiilor comerciale în sistemul de urgenţă, încercarea de limitare a unui sistem public puternic pentru a deschide calea unor alternative dubioase, au dus la repetate tentative de atac la adresa conceptului, la adresa structurilor implicate, dar mai ales la adresa celui care a reprezentat unitatea şi coeziunea sistemului, dr. Raed Arafat. (…) Amploarea acestor ameninţări, mai mult sau mai puţin mascate, a ajuns la o dimensiune inimaginabilă şi la forme de manifestare care ne demonstrează, pe de o parte, faptul că este un fenomen concertat, realizat pe mai multe căi; pe de altă parte, faptul că cei care orchestrează aceste atacuri nu au nici măcar cunoştinţe de bază despre funcţionarea a ceea ce încearcă să distrugă”, se arată în comunicatul semnat de reprezentanţii serviciilor medicale de urgenţă din România.
Totodată, se precizează că ameninţarea demiterii dr. Raed Arafat are un singur rol, respectiv “cel de a satisface nevoi economice sau comerciale ale unui grup de oameni care nici măcar nu sunt capabili să ia o decizie, ascunzându-se în spatele unor aşa-zise “analize” sau “evaluări”.
Reprezentanţii serviciilor medicale de urgenţă mai punctează în documentul citat că nu înţeleg ce i se reproşează dr. Raed Arafat şi trag un semnal de alarmă în legătură cu faptul că acest sistem, construit în 30 ani, poate fi distrus în 30 zile. Aceştia mai susţin că dacă nu sunt lăsaţi să îşi facă treaba, îşi rezervă dreptul de a protesta, fără a afecta pacienţii.
“Stimaţi domni şi doamne cărora nu ne este permis să ne adresăm altfel, acest sistem a fost construit în 30 de ani, dar poate fi distrus în 30 de zile. Ce veţi pune în loc? Încercaţi să explicaţi acest lucru cetăţenilor României. Încercaţi să descrieţi prin ce mecanisme va funcţiona acest sistem pe care nu l-aţi înţeles şi nu îl veţi înţelege decât dacă îndepliniţi una din două condiţii: fie faceţi parte din el cu trup şi suflet, fie beneficiaţi de el pentru trup şi suflet. Dacă nu puteţi, atunci vă rugăm, respectuos, să ne lăsaţi să ne vedem de treabă alături de Raed. În caz contrar ne rezervăm dreptul la acţiuni de protest care, fără a afecta pacienţii care se adresează sistemului de urgenţă, să sublinieze încă odată faptul că şi ceea ce avem noi de spus este important”, se arată în finalul comunicatului.