Monday, June 9, 2025
19.3 C
Bucharest

El este italianul infectat cu coronavirus care a fost in Romania

Au apărut noi informații în cazului italianului care a fost depistat pozitiv cu coronavirus de autoritățile din Italia după ce a fost în România.

Potrivit unor surse, și partenera lui româncă ar fi infectată cu coronavirus. Femeia s-a întors, de asemenea, în Italia.

Direcția județeană de Sănătate Publică s-a deplasat în localitatea gorjeană Peșteana – Jiu, locul unde trăiesc rudele femeii, pentru că și acestea ar fi putut contracta virusul.

La spitalul din Târgu Jiu s-au prezentat marți seară un bărbat și o femeie, soț și sotie, în vârstă de 34 de ani, care au declarat medicilor că au intrat în contact cu italianul.

Cei doi au fost mediat izolați la Infecțioase, urmând să fie testați pentru coronavirus.

La acest moment, s-a declanșat o anchetă epidemiologică, urmând a fi identificate cu exactitate toate persoanele cu care cetățeanul italian a intrat în contact. De asemenea, pentru fiecare dintre aceste persoane vor fi luate măsurile necesare, în funcție de gradul de expunere”, transmite MAE, într-un comunicat.

În urma hărții relaționale întocmite de DSP, cei care au intrat în contact cu italianul în cele 4 zile în care bărbatul a stat în județ vor fi izolați la domiciliu.

Probele biologice luate de la persoanele care ar fi putut să contracteze virusul de la bărbat vor ajunge la Institutul “Matei Balș” din Capitală.

Bărbatul, în vârstă de 71 de ani, este internat la un spital din Rimini.

Managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”, Adrian Streinu-Cercel, a explicat că riscul ca italianul diagnosticat cu coronavirus să fi fost contagios în perioada în care s-a aflat în România este foarte mic, având în vedere că boala s-a manifestat la două zile după ce a plecat din țară.

Riscul de a transmite pe teritoriul României este foarte mic pentru că, fiind în perioada de incubație. Știm cu toții că această perioadă este de până la 14 zile. S-a aflat, într-adevăr pe teritoriul României în perioada de incubație, dar fără să aibă potențial de transmitere.

Debutul bolii a avut loc la 48 de ore după ce a ajuns pe teritoriul Italiei, ca atare riscul să fi fost contagios pe teritoriul României este foarte mic”, a spus, într-o intervenție telefonică la Digi 24, Streinu-Cercel.

Hot this week

Dotare de top pentru Forțele Speciale : Enok cu rachete Eurospike

România se aliniază tot mai strâns standardelor NATO în...

Noua atracție în România : Terra Borza Teutonica

Terra Borza Teutonica, un traseu care conectează 18 localităţi...

MCM Black Sea, la cea de-a patra activare de la lansare

În marja Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre NATO,...

Cancelarul Germaniei : să vorbim cu Trump, nu despre Trump

Cancelarul german Friedrich Merz a cerut vineri o abordare...

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară   Tehnologia...

Topics

NATO cere membrilor mărirea capacităţilor antiaeriene

NATO le solicită statelor membre europene să-şi extindă de...

Liderul A-HA, diagnosticat cu o boală incurabilă

Morten Harket, solistul principal al grupului norvegian A-HA, al...

Seceta dă semne că lovește din nou în Europa

Peste jumătate (53%) din solurile din Europa și regiunea...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img