Saturday, October 25, 2025
7.2 C
Bucharest

Ce efecte resimt cei care fac doza a 3 a de vaccin

Efectele secundare ale celei de a treia doze (”booster”) de vaccin împotriva covid-19 Pfizer/BioNTech şi Moderna sunt foarte ”asemănătoare” celor de la rapel, arată un studiu publicat de către autorităţile sanitare americane, relatează AFP.

Aceste date au fost culese de la câteva mii de persoane vaccinate cu a treia doză – de la jumătatea lui august şi până la jumătatea lui septembrie, pe când ”booster”-ul era autorizat în vederea vaccinării anticovid a persoanelor imunodeprimate în Statele Unite.

Studiul arată că a treia doză ”este, pentru moment, bine tolerată”, a anunţat într-o conferinţă de presă directoarea Centrelor de prevenţie şi luptă împotriva bolilor (CSC) Rochelle Walensky.

”Frecvenţa şi tipul efectelor secundare sunt asemănătoare celor observate după a doua doză (rapel) şi sunt de obicei uşoare sau moderate şi de scurtă durată”, a precizat ea.

PESTE DOUĂ MILIOANE DE AMERICANI, VACCINAŢI CU A TREIA DOZĂ

La 19 septembrie, peste două milioane de americani erau vaccinaţi cu a treia doză de vaccin împotriva covid-19 în Statele Unite, potrivit CDC.

Datele publicate marţi provin de la aproximativ 20.000 de persoane care s-au înscris pe o aplicaţie şi care au completat un chestionar după vaccinare.

Aproximativ 79% dintre persoanele care au completat acest chestionar au semnalat o reacţie localizată după vaccinarea cu a treia doză de vaccin anticovid – durere la locul înţepăturii -, iar 74% o reacţie denumită sistemică, adică afectând întregul organism (oboseală).

După rapel, aceste cifre erau 78% şi, respectiv, 77%, deci foarte asemănătoare.

Aproximativ 28% dintre cele aproximativ 20.000 de persoane au declarat că nu şi-au putut desfăşura activităţile zilnice obişnuite după cea de a treia doză, majoritatea a doua zi după vaccinare.

Aceste date nu sunt, însă, reprezentative pentru populaţia americană, avertizează CDC, în contextul în care majoritatea persoanelor înscrise pe aplicaţie sunt albe.

Studiul nu reprezentă numai persoanele imunodeprimate, încontextul în care şi alte persoane au fost vaccinate cu a trea doză de vaccin anticovid – ocolind recomandările de la acea vreme -, potrivit CDC.

Autorităţile santare americane au lărgit – începând de săptămâna trecută – populaţia eligibilă să fie vaccinată cu a treia doză de vaccin împotriva covid-19 Pfizer/BioNTech.

Astfel, pot fi vaccinate cu ”booster”-ul persoane în vârstă de peste 65 de ani şi unele persoane ”cu risc” din cauza stării sănătăţii sau a unui loc de muncă ce le expune puternic noului coronavirus, scrie news.ro

Hot this week

Generalul Dorin Toma, comandant NATO: „Putem respinge orice potențială agresiune asupra României sau NATO”

Generalul-maior Dorin Toma conduce Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est...

Rusia vrea continuarea războiului pe care l-a declanşat în Ucraina

Kremlinul a respins ideea unei încetări a focului pe...

Ministrul Economiei demască mafia ANPC

Radu Miruță, ministrul Economiei, a prezentat, joi, în cadrul...

Deficitul României scade, însă nu suficient

Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut în Uniunea Europeană...

Premieră mondială pentru faimoasele vitralii ale catedralei din Chartres

O aplicație dotată cu inteligență artificială, prezentată de creatorii...

Topics

Generalul Dorin Toma, comandant NATO: „Putem respinge orice potențială agresiune asupra României sau NATO”

Generalul-maior Dorin Toma conduce Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est...

Rusia vrea continuarea războiului pe care l-a declanşat în Ucraina

Kremlinul a respins ideea unei încetări a focului pe...

Ministrul Economiei demască mafia ANPC

Radu Miruță, ministrul Economiei, a prezentat, joi, în cadrul...

Deficitul României scade, însă nu suficient

Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut în Uniunea Europeană...

Premieră mondială pentru faimoasele vitralii ale catedralei din Chartres

O aplicație dotată cu inteligență artificială, prezentată de creatorii...

Neptun Deep va salva toată Europa de gazul rusesc din 2027

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat că primele extracţii...

Poluarea creşte alarmant pe plan mondial

Concentrațiile de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă au...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img