Președintele SUA, Joe Biden, se adresează, joi, națiunii și lumii întregi, după invazia totală lansată în cursul dimineții de Rusia în Ucraina.
Înaintea discursului prezidențial, CNN a transmis că este de așteptat ca Biden să anunțe noi măsuri menite să taie Rusiei accesul la tehnologii, precum și noi sancțiuni la adresa persoanelor din anturajul președintelui rus și a entităților financiare care sprijină agresiunea Moscovei. LIVE TEXT
”Armata rusească a început un atac asupra Ucrainei, planificat, nejustificat. Vă spun, au fost intențiile lui Putin de la început. A respins orice dialog. Am avertizat timp de săptămâni că acest lucru se va întâmpla. În ultima săptămână am văzut creșeterea bombardamentelor în Donbas. Rusia a condus atacuri cibernetice. Ce am văzut a fost o încălcare flagrantă a legii internaționale.
Am fost transparenți cu lumea, am împărtășit dovezi a ceea ce face Putin. Putin este agresorul. Putin a ales acest război. Și acum el și țara lui vor suporta consecințele.
Joe Biden: “Autorizez noi sancțiuni. Vom bloca alte patru bănci ruse”
Autorizez noi sancțiuni, inclusiv asupra exporturilor. Statele Unite nu fac asta singure. Vom limita abilitatea Rusiei de a face afaceri în dolari. Vom bloca alte patru bănci. Vom impune sancțiuni asupra elitelor Rusiei și familiilor lor. Banca VTB se află printre cele sancționate
Avem o colaliție de parteneri care reprezintă peste jumătate din ecomonia globală. Vom da un răspuns unit. Vom limita capacitatea Rusiei de a face afaceri în numeroase modede.
Vom sancționa băncile rusești. Toate activele din America vor fi înghețate. Cea de a doua cea mai mare bancă din Rusia va fi afectată. Elita Rusiei va avea de suferit, vor fi sancționați.
Președintele american a precizat că a autorizat ”desfășurarea forțelor terestre și aeriene staționate în Europa pe flancul estic” și, de asemenea, că autorizează ”dislocarea de forțe americane suplimentare în Germania, ca parte a răspunsului NATO”.
El a reafirmat angajamentul Statelor Unite de a apăra teritoriul statelor NATO.
Joe Biden: “Nu mergem în Europa pentru a lupta în Ucraina, ci pentru a apăra NATO”
”Mâine, NATO va convoca un summit. Vom fi acolo pentru a reuni liderii a 30 de națiuni aliate și parteneri apropiați, pentru a ne afirma solidaritatea și pentru a stabili următorii pași pe care îi vom face pentru a consolida și mai mult toate aspectele noastre.
Deși am oferit Ucrainei peste 650 de milioane de dolari în asistență defensivă… anul trecut, permiteți-mi să o spun din nou. Forțele noastre nu sunt și nu vor fi implicate în conflictul Rusiei din Ucraina.
Forțele noastre nu merg în Europa pentru a lupta în Ucraina,ci pentru a-i apăra pe aliații noștri din NATO, mai ales pe cei din est. După cum am spus clar, Statele Unite vor apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO cu toată forța”, s-a angajat Biden.
Președintele a adăugat că ”nu are nicio îndoială” că membrii NATO ” vor îndeplini angajamentele noastre conform articolului 5, care spune că un atac asupra unuia este un atac asupra tuturor”.
Joe Biden: “Săptămânile următoare vor fi grele pentru ucraineni. Putin are ambiții mai mari decât Ucraina”
“Vom întări apararea NATO pe flancul estic, consolidând aliații. SUA vor apăra fiecare centimentru al teritoriului NATO. Un atac către un stat e un atac asupra tuturor. Este un moment periculos pentru Europa. Săptămânile și lunile care urmează vor fi grele pentru ucraineni. Am autorizat desfășurarea de trupe pentru aliații din flancul estic: România, Polonia, Letonia.
Vom oferi ajutor umanitar și vom lupta împotriva propagandei.
Putin a pus în pericol pacea în întreaga lume. Are ambiții mult mai mari decât Ucraina. El vrea, de fapt, să restabilească fosta Uniune Sovietică. Despre asta este vorba. Și cred că ambițiile lui sunt complet contrare locului în care a ajuns restul lumii. Își dorește să aibă un imperiu, să agreseze popoarele vecine.
Putin este o amenințare pentru viitorul nostru. NATO va ieși mai puternică și mai unită din acest conflict.
Democrația și demnitatea sunt forțe mult mai puternice decât agresiunea fizică. Libertatea întotdeauna va câștiga”, a conchis liderul de la Casa Albă.
Joe Biden: “Putin va fi un paria pe scena internațională”
Biden a mai menționată că nu intenționează să discute cu ladimir Putin după războiul declanșat de acesta în Ucraina.
”Putin va fi un paria pe scena internațională. Alegerea lui Putin de a face un război total nejustificat împotriva Ucrainei va lăsa Rusia mai slabă și restul lumii mai puternic”, a prognozat el.
Șeful administrației americane a abordat și efectele crizei asupra prețurilor la produsele energetice.
“Pe măsură ce răspundem, administrația mea folosește… fiecare instrument pe care îl are la dispoziție pentru a proteja familiile și întreprinderile americane de creșterea prețurilor la pompa de benzină. Luăm măsuri active pentru a reduce costurile, iar companiile nu ar trebui să exploateze acest moment pentru a-și majora prețurile, pentru a-și crește profiturile”, a avertizat el.
Potrivit lui Biden, oficialii americani monitorizează aprovizionarea cu energie la nivel global.
“Ne-am coordonat cu marile țări producătoare și consumatoare de petrol, în interesul nostru comun de a asigura aprovizionarea globală cu energie. Lucrăm activ cu țări din întreaga lume pentru a crește eliberarea colectivă din rezervele strategice de petrol pentru țările mari consumatoare de energie. Și Statele Unite vor elibera barili suplimentari de petrol, dacă situația o impune”, a precizat președintele SUA.
Biden s-a declarat conștient că prețurile gazelor au crescut în SUA.
“Știu că acest lucru este greu și că americanii suferă deja. Voi face tot ce îmi stă în putere pentru a limita durerea pe care o simte poporul american. Acest lucru este esențial pentru mine. Dar această agresiune nu poate rămâne fără răspuns. Dacă s-ar întâmpla, consecințele pentru America ar fi mult mai grave. America rezistă bătăușilor. Noi susținem libertatea. Iată cine suntem”, a spus încheiat el.
SUA au trimis avioane F-35 în România
Administrația Biden intenționează să continue să dezvăluie selectiv planurile lui Putin pe măsură ce ia cunoștință de ele – o strategie care viza inițial să descurajeze o invazie în Ucraina prin eliminarea factorului-surpriză și care este clar în prezent că nu a funcționat.
În cursul zilei, SUA au confirmat că trimit, joi, ele mai moderne avioane de luptă americane, F-35, în România, Estonia și Lituania.
Câte două astfel de aparate sunt alocate fiecăreia dintre cele trei țări.
De asemenea, SUA trimit 20 de elicoptere AH-64 din Germania în regiunea baltică și alte 12 astfel de aparate din Grecia în Polonia, potrivit unui oficial american de rang înalt de la Pentagon, care a precizat că “trupele SUA rămân în afara Ucrainei.”
Fostul agent KGB inca foloseste metode kgb-iste. Pentru a-i tăia avantul NATO împreună cu toate tarile europene ar trebui sa pregateasca vreo 3 avioane care sa le umple cu agenții ce activează in exteriorul Rusiei si sa-i trimită acasa. Astfel ar deveni “orb” in viitoare actiuni diversioniste. Cu un agent trebui sa actionezi precum un agent pentru a te apăra. Biden e un copilaș in comparatie cu Putin in domeniul spionajului.
Acum se vede ca Rusia s-a transformat intr-o tara teroristă sub comanda unei persoane ce terorizează fizic și virtual multe țări. El neagă acuzațiile iar in acelasi timp având logistica si resursele nu s-a apărat de aceste acuzații aducand probe.
Ceea ce a mai spus Biden, printre rânduri aseară a fost și că este posibil și un atac asupra unei țări NATO din partea Rusiei. La nivelul ăsta “este posibil” este mai mult decât o ipoteză nevinovată. Cel mai probabil după Ucraina urmează Moldova, lucru care se rezolva in decursul unei zile. De acolo sunt doua direcții: România pe care deja a amenitat-o și care va fi în pragul unei isterii din cauza Moldovei sau statele baltice care i-ar asigura frontiera fostului URSS. Indiferent cat de apărați suntem de art.5, problema cea mare este că bătălia se va duce pe teritoriul viitorului stat agresat.