Monday, October 12, 2026
14.1 C
Bucharest

Inalt diplomat european, dezvaluiri despre intentiile amenintarii nucleare din partea Rusiei

Markus Ederer, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Rusia, a declarat joi că autorităţile ruse iau în discuţie posibilitatea utilizării armei nucleare într-un mod “tactic” în scopul dezamorsării conflictului iscat de invadarea Ucrainei, relatează EFE.

“În anumite cercuri există o dezbatere despre folosirea armelor nucleare tactice. Nu este vorba despre un “Armaghedon” nuclear, ci de a arăta că, dacă inamicul continuă să progreseze, armele nucleare sunt o opţiune”, a spus Ederer în timpul unei intervenţii la Subcomisia pentru drepturile omului din Parlamentul European.

Referindu-se la posibila ameninţare cu arme atomice din partea regimului preşedintelui rus Vladimir Putin, Ederer a precizat că UE nu are “agenţi de informaţii” care să poată furniza astfel de date. El a subliniat că a existat o “schimbare în formularea strategiei de securitate a Rusiei”.

“Un dispozitiv nuclear poate fi utilizat pentru a opri un atac convenţional împotriva Rusiei. Este o doctrină a escaladării pentru dezamorsarea conflictului”, a explicat el, subliniind că nu ştie clar dacă se va recurge la forţa atomică în actuala criză.

“Nu ştiu dacă vor fi folosite arme nucleare, nu spun asta îndeosebi acum în contextul actual”, a insistat responsabilul european.

Ambasadorul blocului comunitar a recunoscut că uneori este îngrijorat de “limbajul pe care îl folosim” atunci când vorbim despre un “război economic” din cauza sancţiunilor pe care UE le-a impus Rusiei.

“Percepţiile afectează de asemenea realitatea şi există percepţii care pot favoriza ideea că suntem în război cu Rusia, iar acest lucru poate fi utilizat ca o justificare pentru ca situaţia să degenereze”, a avertizat el.

Diplomatul european a atenţionat, de asemenea, că s-ar “putea să nu se fi ajuns în ultima fază a escaladării”.

“Kremlinul merge pe calea escaladării şi nu cred că aceste discuţii de pace fac parte dintr-un plan în care diplomaţia prevalează”, a spus el despre actualele convorbiri între delegaţiile rusă şi ucraineană.

Ederer a mai spus că “agresiunea rusă s-a împotmolit într-o anumită măsură”, dar că, “datorită superiorităţii numerice”, “ruşii îşi vor atinge unele obiective”.

“Preşedintele rus nu este dispus să se vadă învins pe câmpul de luptă, aşa că întrebarea este cum să ieşim din această dinamică de escaladare”, a afirmat ambasadorul european, potrivit căruia “nu ar trebui să subestimăm gradul de escaladare la care preşedintele rus este dispus să meargă”, scrie Agerpres.

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Topics

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img