Sunday, June 7, 2026
19.9 C
Bucharest

Declaratie ingrijoratoare a ministrului roman al apararii : ”Dacă Moscova nu va fi oprită acum…”

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu a declarat, luni, la baza militară de la Kogălniceanu, că Kievul şi alte mari oraşe din Ucraina au fost lovite, nedicriminatoriu, de rachetele ruseşti, iar toate aceste acţiuni inumane ne arată gravitatea situaţiei din Ucraina. ”Dacă Moscova nu va fi oprită acum, stabilitatea statelor din vecinătatea estică este ameninţată”, a precizat Dîncu, arătând că Uniunea Europeană trebuie să facă mai mult pentru creşterea rezilienţei acestor state.

Ministrul a arătat că securitatea europeană, euroatalentică şi în mod particular a celor din prima linie, inclusiv România, recesită consolidarea pe baze permanente a posturii NATO de descurajare şi apărare, în special pe Flancul de Est şi la Marea Neagră.

”România este determinată să facă mai multe, suntem hotărâţi să creştem bugetul pentru forţele armate de la 2% la 2,5%”, a spus Dîncu.

Despre situaţia din Ucraina, ministrul Apărării a afirmat că atât Kievul cât şi alte mari oraşe au fost lovite, nedicriminatoriu, de rachetele ruseşti.

”Blocuri de locuinţe, şcoli, spitale au devenit ruine. Joi noaptea, trupele ruse au atacat cea mai mare centrală nucleară din Europa, la Zaporojie, provocând un incendiu la o clădire administrativă care, din fericire, a fost stinsă. Toate aceste acţiuni inumane ne arată gravitatea situaţiei din Ucraina”, a afirmat el.

Dîncu a menţionat că ”atacurile asupra principalelor centre urbane sunt crunte şi îndreptate inclusiv împotriva civililor”.

”În mod clar, au rolul de intimidare a populaţiei, de aceea diplomaţie trebuie să redevină principalul instrument pentru rezolvarea situaţiei. Au existat până acum două runde de negocieri între delegaţiei Ucrainei şi Federaţiei Ruse. Guvernul de la Kiev a transmis că, în urma discuţiilor, nu au fost înregistrate progrese semnificative, dar a fost totuşi crearea de coloane umanitare, fiind anunţată şi a treia rundă de negocieri. Sperăm că dialogul dintre cele două părţi să continue şi să ducă la încetarea focului şi la retragrerea trupelor ruse”, a mai spus ministrul Apărării.

Potrivit ministrului, ”România a trimis Ucrainei muniţii, echipamente militare” şi a iniţiat demersuri pentru a înfiinţa în ţara noastră, cu sprijinul Comisiei Europene, un hub umanitar, care ăs permită colectarea şi transportul donaţiilor internaţionale”.

”În acelaşi timp, Guvernul nostru oferă tot sprijinul posibil pentru tot ceea ce înseamnă problema refugiaţilor din Ucraina. Sunt bineveniţi în România”, a arătat el.

”Dacă Moscova nu va fi oprită acum, stabilitatea statelor din vecinătatea estică (..) este ameninţată. Uniunea Europeană trebuie să facă mai mult pentru creşterea rezilienţei acestor state”, a spus ministrul, citat de news.ro

Hot this week

Five Eyes : Spionajul din China folosește Linkedin ca instrument de recrutare

Spionii chinezi vizează pe site-urile cu oferte de locuri...

Ce spune inventatorul internetului despre inteligența artificială

Confruntat cu ascensiunea inteligenței artificiale (AI), Tim Berners-Lee, principalul...

Mai aderă România la OECD anul acesta?

România este în prezent în faza finală a procesului...

Cu Neptun Deep, România devine cel mai mare producător de gaze din UE

Neptun Deep este cel mai ambițios proiect de gaze...

Miza războiului hibrid al Rusiei împotriva Occidentului

Războiul hibrid s-a născut din dorința Rusiei de a...

Topics

Five Eyes : Spionajul din China folosește Linkedin ca instrument de recrutare

Spionii chinezi vizează pe site-urile cu oferte de locuri...

Ce spune inventatorul internetului despre inteligența artificială

Confruntat cu ascensiunea inteligenței artificiale (AI), Tim Berners-Lee, principalul...

Mai aderă România la OECD anul acesta?

România este în prezent în faza finală a procesului...

Cu Neptun Deep, România devine cel mai mare producător de gaze din UE

Neptun Deep este cel mai ambițios proiect de gaze...

Miza războiului hibrid al Rusiei împotriva Occidentului

Războiul hibrid s-a născut din dorința Rusiei de a...

Georgios Stassis : “Europa are o dependență uriașă de combustibilii fosili”

Europa are o dependență uriașă de combustibilii fosili și,...

Pietre la rinichi, fără colică renală, dar cu alte probleme asociate

Pietre la rinichi, fără colică renală, dar cu alte...

Spania trimite în România o navă de asalt, blindate şi trupe

Spania trimite în România o navă de asalt, blindate...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img