Wednesday, March 4, 2026
4.1 C
Bucharest

Fost comisar european : Ministerul Sanatatii isi bate joc de spitalele regionale

Fostul comisar european Corina Creţu, în prezent europarlamentar, afirmă, referindu-se la proiectele spitalelor regionale pe care România vrea să le construiască pe bani europeni, că „fiecare ministru al Sănătăţii care a venit a vrut un alt proiect”. Ea spune că nicio altă ţară nu a avut nevoie de şapte ani pentru a ridica un astfel de spital.

„Am avut experienţa spitalelor regionale, pentru Cluj, Iaşi şi Craiova le-am semnat în 2015 cu Guvernul  Ponta, am sperat să le inaugurez până la final, dar fiecare ministru al Sănătăţii care a venit a vrut un alt proiect”, a declarat ea în emisiunea Insider Politic, de la Prima TV.
În acest context, fostul comisar european spune că a avut „un război” cu propria conştiinţă, pentru că, pe de o parte, nu voia să-şi critice ţara, dar pe de altă parte trebuia să atragă atenţia, în perioada în care făcea parte din Comisia Europeană, asupra întârzierilor pe care România le înregistra în ceea ce priveşte accesarea de fonduri europene pentru spitalele regionale.
Ea a dat ca exemplu situaţia proiectului spitalului regional Iaşi care a fost blocat la un moment dat din cauză că două comune au intrat în competiţie, fiecare dorind ca spitalul să fie amplasat pe teritoriul său.

„Nu mi se pare normal ca o regiune întreagă să o ţii în suspans  pentru că două comune se bat pentru locul de amplasament. În 2018 s-au realizat studiile de fezabilitate de Banca Europeană de Investiţii, dar iată că suntem în 2022 şi de-abia acum se contractează firmele care vor lucra. Deci după 7 ani. Nicăieri nu durează atât de mult, adică după 7 ani se la semnarea contractului să nu ai nici măcar o groapă făcută, nu ai încă desemnate companiile care vor lucra”, a adăugat Corina Creţu.
Întrebată când crede că se vor realiza, în cele din urmă, aceste spitale, eurodeputatul spune că după 2027 banii se vor pierde, scrie news.ro

Hot this week

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Topics

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită Paul, în vârstă de 58...

Pensiile magistraților : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni

Ultima oră : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni Potrivit...

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina https://www.youtube.com/watch?v=svPXWagcXXA

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img