Tuesday, August 25, 2026
24.4 C
Bucharest

Dramele războiului declansat de Rusia. Câţi ucraineni si-au părăsit ţara

Aproximativ cinci milioane de refugiaţi ucraineni au fost înregistraţi în toată Europa de la începutul războiului din Ucraina, potrivit Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), relatează The Guardian.

O actualizare a Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) a arătat că un total de 4.816.923 de refugiaţi ucraineni au fost înregistraţi în 44 de ţări europene începând cu 24 februarie.

Cifrele reale ar putea fi mult mai mari, având în vedere că, potrivit UNHCR, până pe 7 iunie au fost înregistrate peste 7,3 milioane de persoane care au trecut graniţa din Ucraina, iar 2,3 milioane de persoane s-au întors în ţară.

Femeile şi copiii reprezintă 90% dintre persoanele care au fugit în străinătate, deoarece bărbaţii ucraineni cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani sunt eligibili pentru serviciul militar şi nu pot pleca.

Războiul din Ucraina ”a provocat una dintre cele mai mari crize de strămutare a persoanelor în interiorul ţării din lume”, a precizat Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, scrie news.ro

 

Hot this week

01:12:50

Răspunsuri tranșante la o întrebare explozivă

Se apropie 23 august, o dată istorică pentru România. Ca...

O groapă comună sub cazarma Malmaison, în București?

Ansamblul Cazărmii Sf. Gheorghe - Malmaison şi imobilele din...

Canicula afectează puternic producția de parmezan în Italia

În urmă cu 50 de ani, fermierii din regiunea...

Northstar, primul robot umanoid european

Un fost cercetător al companiei Tesla, care a lucrat...

Patru operații în patru ani: de ce contează un traseu medical bine coordonat

Patru operații în patru ani: de ce contează un...

Topics

01:12:50

Răspunsuri tranșante la o întrebare explozivă

Se apropie 23 august, o dată istorică pentru România. Ca...

O groapă comună sub cazarma Malmaison, în București?

Ansamblul Cazărmii Sf. Gheorghe - Malmaison şi imobilele din...

Canicula afectează puternic producția de parmezan în Italia

În urmă cu 50 de ani, fermierii din regiunea...

Northstar, primul robot umanoid european

Un fost cercetător al companiei Tesla, care a lucrat...

Trotinetele electrice dau mari dureri de cap și în Germania

Camera inferioară a Parlamentului german, Bundestagul, a adoptat joi...

Când va intra soarele în faza finală

Peste aproximativ 5 miliarde de ani, Soarele nostru va...

Sectorul energetic, supus unor șocuri mondiale permanente

Piețele intră în perioada de raportare a rezultatelor financiare...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img