Tuesday, July 14, 2026
30.1 C
Bucharest

Bombardamente ale rușilor, la doar 45 de kilometri de România

Luptele continuă în estul Ucrainei în cea de-a 134-a zi de război. Ruşii au intensificat bombardamentele în regiunea Donețk, însă, potrivit unui raport al britanicilor, nu au înregistrat niciun progres semnificativ în zonă. Cu toate acestea, în urmă cu doar câteva ore, mai multe atacuri cu rachetă au fost lansate asupra regiunii Odesa și a Insulei Șerpilor.

Atacul asupra celor două zone a avut loc în această dimineață. În Odesa, lovitura a vizat două depozite de cereale, iar autorităţile locale au raportat că o importantă cantitate de grâne a fost distrusă. Insula Șerpilor, de pe care ruşii s-au retras recent, a fost şi ea lovită de două rachete, care au avariat un debarcader.

Bombardată intens în ultimele ore a fost şi regiunea Harkov, acolo unde forţele ruse au reuşit distrugerea aproape completă a Universităţii pedagogice din oraş.

”Cum ar trebui să te simți dacă ai studiat aici? Am intrat la universitate în 1984. Lucrez la universitate de aproape 40 de ani. Ce pot să simt în afară de durere?

Mi se pare că ruşii distrug totul. Nu numai instituțiile de învățământ, ci tot ceea ce ţine de infrastructura noastră”, spun localnicii.

Hot this week

Moody’s : Reducerea rolului SUA în NATO afectează economic Europa

Reducerea rolului SUA în problemele europene de securitate este...

NATO somează Rusia : opriţi atacurile cibernetice asupra aliaţilor

Declarație de condamnare a activităților cibernetice rău intenționate ale...

Noile AWACS ale NATO vor fi Saab

NATO intenționează să-și înlocuiască flota învechită de avioane AWACS...

Cifra șocantă cheltuită de români la păcănele și jocuri de noroc

Auditul Curții de Conturi privind activitatea ONJN arată că...

Celebra Isabelle Adjani, condamnată

Actriţa franceză Isabelle Adjani a fost condamnată în apel,...

Topics

Monaco începe să simtă ce înseamnă teama

După cum notează Courrier International, acest paradis al ultra-bogaților, care...

Cancer de col uterin greu de diagnosticat, tratat fără histerectomie

Cancer de col uterin greu de diagnosticat, tratat fără...

Rusia spionează masiv cu drone obiective strategice din NATO

Kremlinul a orchestrat o campanie concertată de supraveghere folosind...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img