Saturday, April 11, 2026
5.5 C
Bucharest

SUA si Rusia reiau negocierile pe Tratatul START

Rusia şi Statele Unite vor aborda dezarmarea nucleară într-o reuniune la Cairo între 29 noiembrie şi 6 decembrie, în cadrul comisiei bilaterale asupra Tratatului Noul START, sau START 3, a declarat joi viceministrul rus de externe Serghei Riabkov, care a negat din nou orice intenţie a Rusiei de a folosi armele nucleare în urma conflictului din Ucraina, precizând şi situaţiile în care Moscova ar putea recurge la astfel de arme, relatează agenţia EFE.

”Avem în continuare contacte cu americanii, inclusiv în cadrul comisiei bilaterale asupra Tratatului START. Din 29 noiembrie până pe 6 decembrie se ve desfăşura o reuniune la Cairo”, a spus diplomatul rus.

Această întâlnire survine după ce directorul Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei, Serghei Narîşkin, şi directorul CIA, William Burns, au avut luni o întâlnire la Ankara, unde printre altele au discutat şi despre riscurile nucleare în creştere şi tensiunile internaţionale rezultate în urma intervenţiei militare ruse în Ucraina.

O purtătoare de cuvânt a preşedinţiei SUA a confirmat că discuţia celor doi şefi ai serviciilor de spionaj s-a desfăşurat în cadrul canalelor de comunicare pe care Washingtonul le menţine deschise cu Rusia ”asupra gestiunii riscurilor”, în special cel nuclear şi al celorlalte care privesc stabilitatea strategică.

”Contactul l-a iniţiat partea americană, s-a desfăşurat prin intermediul serviciilor speciale. Temele discutate acolo au un caracter delicat”, a spus Riabkov despre întâlnirea din capitala turcă.

Acesta a susţinut că statele occidentale încearcă să acuze Rusia de ”intenţii inexistente” de a folosi arme nucleare. ”Indiferent cât de fermi am fi pe această temă, explicând lucruri evidente, încearcă să ne impute unele intenţii inexistente, ceea ce este doar o reflectare a orientării către demonizarea Rusiei”, a spus viceministrul rus de externe.

Serghei Riabkov a insistat că Rusia poate folosi armele nucleare doar într-o serie bine precizată de situaţii.

”Am subliniat în mod repetat că folosirea armelor nucleare este posibilă în două situaţii: când asupra noastră sau a aliaţilor noştri are loc un atac cu arme nucleare ori cu alte tipuri de arme de distrugere în masă, sau când în urma unui act de agresiune cu arme convenţionale împotriva Rusiei situaţia a ajuns într-un punct în care însăşi existenţa statului nostru este ameninţată”, a explicat viceministrul rus de externe.

Odată ce Rusia a lansat agresiunea militară asupra Ucrainei, Washingtonul a suspendat dialogul cu Moscova asupra controlului armamentelor, iar apoi Rusia a interzis în august vizitele americane în amplasamentele arsenalului său de arme nucleare.

Preşedinţii american şi rus, Joe Biden şi Vladimir Putin, au prelungit în februarie anul trecut cu cinci ultimul tratat asupra dezarmării nucleare semnat în 2010.

Acest tratat din 2010, denumit Noul START, cuprinde un sistem de inspecţie al arsenalelor, reduce cu 30% numărul de ogive nucleare (până la 1.550 pentru fiecare parte), limitează la 700 numărul rachetelor balistice intercontinentale şi la 800 pe cel al echipamentelor de lansare a rachetelor intercontinentale, incluzând în acestea din urmă şi submarinele sau bombardierele strategice, scrie Agerpres.

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img