Parchetul britanic a anunţat joi că a autorizat punerea sub acuzare a cinci persoane pentru spionaj în favoarea Rusiei, relatează Reuters, DPA şi Sky News.

Cei cinci sunt Orlin Rusev (45 de ani), Bizer Geambazov (41 de ani), Katrin Ivanova (31 de ani), Ivan Stoianov (31 de ani) şi Vania Gaberova (29 de ani). Ei vor compărea în faţa Tribunalului Westminster din Londra pe 26 septembrie.

”Serviciul de procuratură al Coroanei (CPS, principala agenţie britanică de urmărire penală) a autorizat punerea sub acuzare pentru conspiraţie în scopul spionajului a trei bărbaţi şi două femei suspectaţi de spionaj pentru Rusia”, a declarat şeful direcţiei antiterorism a CPS, Nick Price.

”’Procedurile penale împotriva celor cinci indivizi sunt active şi aceştia au dreptul la un proces corect”, a adăugat el.

CPS a precizat că punerea sub acuzare a fost rezultatul unei anchete desfăşurate de comandamentul antiterorism al poliţiei metropolitane londoneze.

Potrivit Sky News şi DPA, cei cinci sunt cetăţeni bulgari, iar faptele incriminate au avut loc în perioada 30 august 2020 – 8 februarie 2023. Ei au fost arestaţi în luna februarie a acestui an.

În 11 februarie, Rusev, Geambazov şi Ivanova au fost acuzaţi de posesia a 34 de documente de identitate, dintre care unele false. Cei trei au fost aduşi în luna iulie în faţa judecătorilor.

Regatul Unit încearcă să adopte măsuri mai dure împotriva potenţialilor spioni şi ameninţărilor externe la adresa securităţii sale.

În luna iulie, parlamentul britanic a adoptat o lege privind securitatea naţională menită să revizuiască mijloacele de descurajare a activităţilor de spionaj şi a interferenţei externe. La acea vreme, guvernul de la Londra a calificat Rusia drept ”ameninţarea cea mai acută” la adresa securităţii Regatului Unit.

În noiembrie anul trecut, Serviciul de securitate internă britanic (MI5) a declarat că peste 400 de presupuşi spioni ruşi au fost expulzaţi din Europa, aceasta fiind ”cea mai semnificativă lovitură” contra Moscovei din istoria recentă.

Anterior, poliţia britanică a pus sub acuzare trei cetăţeni ruşi (pe doi dintre ei în 2018 şi pe al treilea în 2021), presupuşi ofiţeri din serviciul de informaţii al armatei ruse GRU, pentru tentativa de ucidere a fostului agent dublu Serghei Skripal cu agentul neurotoxic Noviciok, scrie Agerpres.

 

Leave a Reply