Sunday, September 13, 2026
17.2 C
Bucharest

Piața de medicamente din România, 6 miliarde euro

Piaţa de medicamente a ajuns la 30 miliarde de lei vânzări în 2023, în creştere cu 16% faţă de anul anterior, potrivit celui mai recent raport al companiei de piaţă Cegedim.

În comparaţie cu acum un deceniu, piaţa a înregistrat aproape o triplare, de la 11,7 mld. lei cât erau vânzările totale în 2013. Totuşi, rata mortalităţii nu a scăzut, din contră, a ajuns de la 11,4 la mia de locuitori la 12,4 în zece ani.

„În 2017 au început să fie puse molecule noi pe listă, e o politică publică normală, dar nimeni nu face vreo evaluare privind impactul pe parametri de sănătate. Acest lucru înseamnă că se aruncă bani pe fereastră şi nu putem acţiona în zonele în care noi avem mortalitate sau morbiditate mare şi să vedem şi efectul acestor medicamente”, spune Dragoş Damian, CEO al Terapia Cluj, cel mai mare producător de medicamente de pe piaţa locală.

În statisticile europene, România este la coada clasamentului la prevenţie, pacienţii români sunt primii în Uniunea Europeană care mor din cauze care pot fi prevenite sau tratate, iar spitalele sunt pline, medicii se plâng că sunt prea solicitaţi, potrivit zf.ro.

Hot this week

Secretarul General al NATO : Rusia generează 40.000 victime pe lună în Ucraina

Alianţa Nord-Atlantică va rămâne ”unită” şi ”puternică” indiferent de...

Antena3.ro : unicitatea satului vertical din Toscana

Cocoțat pe o stâncă deasupra unei prăpăstii, Lucchio este...

Antena3.ro : imagini cutremurătoare cu 9/11

Antena 3 CNN publică imagini cutremurătoare de acum 25...

Expert demisionar : Inteligența Artificială se va juca cu viețile noastre

Jacob Coxon, un expert britanic în vârstă de 27...

25 de ani de la cel mai mare atentat terorist din istorie

Asad Dandia avea opt ani când a văzut la...

Topics

Evoluție favorabilă, la cinci ani după un diagnostic de boală gravă

Evoluție favorabilă, la cinci ani după un diagnostic de...

Vor liderii coaliției să fie puși sub acuzare de procurori?

Mai sunt 19 zile până când poate să fie...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img