Noi dovezi convingătoare susțin ipoteza existenței apei în stare lichidă la adâncimi mari în scoarța planetei Marte, conform analizei unor date seismice culese de sonda de asolizare InSight, aparținând NASA, transmite Space.com care preia un studiu publicat în ultimul număr al jurnalului Geology.
În 2024, cercetătorii au propus ipoteza că în subsolul Planetei Roșii, la adâncimi între 11,5 și 20 de kilometri, se află apă lichidă, ipoteză bazată pe velocitatea undelor seismice detectate în timpul cutremurelor produse pe Marte.
Recent, cercetătorii Ikuo Katayama de la Universitatea din Hiroshima și Yuya Akamatsu de la Institutul de Cercetare pentru Geodinamică Marină din Japonia au găsit noi dovezi în sprijinul acestei ipoteze. ‘Numeroase studii sugerează prezența apei în trecutul îndepărtat al lui Marte, acum miliarde de ani. Dar modelul nostru indică prezența apei lichide pe Marte și în prezent,’ a declarat Ikuo Katayama.
La fel ca și cercetări anterioare, acest nou studiu este bazat pe datele seismice colectate de instrumentul SEIS (Seismic Experiment for the Interior Structure) folosit în cadrul misiunii InSight, care a operat la suprafața lui Marte între 2018 și 2022.
SEIS este primul seismometru care a funcționat pe Marte și a putut detecta trei tipuri de unde seismice – undele P, care oscilează înainte și înapoi, similar modului de propagare a undelor sonore; undele S, care oscilează în sus și în jos, perpendicular pe direcția de propagare; și respectiv undele de suprafață, care se deplasează de-a lungul suprafeței marțiene, similar undelor produse la suprafața apei când aruncăm o piatră.
Noul studiu s-a concentrat asupra undelor subterane P și S. Undele P se propagă mai rapid, în timp ce undele S sunt mai lente și nu se pot deplasa prin apă pentru că mediul lichid nu permite oscilarea perpendiculară pe direcția de propagare. Seismometrele care măsoară aceste două tipuri diferite de unde seismice pot dezvălui densitatea și compoziția mediului subteran prin care se propagă undele, în funcție de cât de puternice sunt semnalele recepționate de la aceste unde și de timpul necesar pentru aceste semnale să ajungă la seismometru.
Ținând cont de aceste chestiuni, cei doi oameni de știință niponi au analizat două regiuni tranziționale din datele seismice culese, unde apăreau modificări bruște ale proprietăților interiorului Planetei Roșii la adâncimi cuprinse în 10 și 20 de kilometri, în apropierea regiunilor în care studii anterioare susțineau că au detectat dovezi ale prezenței apei lichide.
Anterior, geofizicienii au susținut că aceste zone de tranziție reprezintă diferența dintre materialele vulcanice de deasupra și materiale ejectate în urma impacturilor cu meteoriți, îngropate dedesubt, precum și o schimbare de la roci poroase la roci cu densitate mai mare, la adâncimea de 20 de kilometri.
Conform analizei undelor P și undelor S detectate de SEIS, există apă în roca poroasă, umplând crăpăturile acestei roci la adâncimi între 10 și 20 de kilometri, susțin Katayama și Akamatsu. Pentru a-și testa ipoteza, cei doi cercetători au realizat teste pe roci de diabaz (rocă vulcanică, de culoare verzuie sau cenușie, de origine bazaltică) de la Rydaholm, în Suedia. Aceste roci sunt foarte asemănătoare rocilor marțiene, iar Katayama și Akamatsu au descoperit că, în condiții umede, diabazul a returnat semnături seismice similare celor detectate de seismograful SEIS pe Marte.
Studii anterioare au estimat că ar putea exista suficientă apă la adâncimi mari în subsolul lui Marte pentru a acoperi întreaga suprafață a acestei planete cu un ocean cu adâncimea de 1 – 2 kilometri. Existența a atât de multă apă în stare lichidă, dacă va fi confirmată, ar putea sugera că pe Marte există în continuare și activitate microbiană în subteran, conform lui Katayama, scrie Agerpres.
