Thursday, March 12, 2026
3.9 C
Bucharest

Ţinta bugetară a UE : 2000 miliarde euro

Uniunea Europeană a propus un buget de aproape 2.000 de miliarde de euro pentru următorul ciclu bugetar de șapte ani, în contextul în care blocul comunitar încearcă să răspundă la o gamă largă de provocări, variind de la intensificarea concurenței economice globale și până la creșterea nevoilor pentru apărare, transmite Bloomberg.

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, noul buget a fost convenit după negocieri intense care s-au prelungit până marți noaptea și au fost reluate miercuri dimineața.

Cifra de 1.980 de miliarde de euro reprezintă o creștere semnificativă față de cea de 1.200 de miliarde de euro, echivalentul a 1% din PIB-ul UE, care a fost alocată pentru buget cu prilejul ultimului ciclu bugetar, între 2021 și 2027. Este posibil ca noua cifră privind bugetul UE să fie contestată de unele state membre care au deja probleme cu chestiunile bugetare și care vor fi responsabile pentru finanțarea celei mai mari părți din pachet prin contribuții naționale.

Sursele citate de Bloomberg susțin că în proiectul de buget este inclusă suma de 589,6 miliarde de euro pentru un fond destinat competitivității, prosperității și securității, din care 450,5 miliarde de euro este alocată pentru un fond destinat competitivității UE.

Agricultura, care în mod tradițional este una din pietrele de temelie ale bugetului UE, va primi din nou o mare parte din bani, în condițiile în care a fost propusă suma de 293,7 miliarde de euro pentru Politica Agricolă Comună.

Propunerea de miercuri demarează un proces complicat în cadrul căruia vor fi implicate Parlamentul European și Consiliul European, care reprezintă statele membre. Bugetul UE, care este cunoscut drept cadrul financiar multianual, trebuie convenit până la finele lui 2027.

Comisarul european Michael McGrath a spus miercuri că bugetul este conceput ‘în circumstanțe dificile’, inclusiv cerința de a începe să fie rambursate datoriile emise de UE în perioada pandemiei de Covid, care ar putea ajunge la 25 de miliarde euro pe an, scrie Agerpres.

Hot this week

Ce vor să aducă americanii în bazele aeriene din România

Potrivit unor surse oficiale, Departamentul de Război al SUA...

Fostul șef al Armatei Americane e îngrijorat de prelungirea războiului cu Iran. Comparație cu Afganistan și Irak

Fostul președinte al Statului Major Interarme, Amiralul Mike Mullen,...

Kirsten Fontenrose : Crizele internaționale consolidează rolul strategic al României

Unul din cei mai importanți specialiști americani în problema...

Europol : “ameninţări ridicate” de terorism şi „extremism violent” pe teritoriul european

Escaladarea conflictului din Iran pune Europa în stare de...

Finlanda vrea arme nucleare NATO

Finlanda urmează să relaxeze interdicția privind armele nucleare, permițând...

Topics

Ce vor să aducă americanii în bazele aeriene din România

Potrivit unor surse oficiale, Departamentul de Război al SUA...

Kirsten Fontenrose : Crizele internaționale consolidează rolul strategic al României

Unul din cei mai importanți specialiști americani în problema...

Finlanda vrea arme nucleare NATO

Finlanda urmează să relaxeze interdicția privind armele nucleare, permițând...

Oficial iranian : China și Rusia ne sprijină

Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a declarat vineri...

Ideologul Pentagonului spune că Israelul l-a ucis pe Khamenei

Un oficial de rang înalt de la Pentagon, subsecretarul...

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect în război

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img