Wednesday, August 12, 2026
23.8 C
Bucharest

PC, in dezacord cu Voiculescu pe suspendarea lui Basescu

Preşedintele PC Daniel Constantin a declarat, marţi, că nu există, în momentul de faţă, în partid un curent favorabil demersului de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, arătând că în urmă cu câteva săptămâni existau motive şi îngrijorări pentru a face acest lucru, dar acum contextul este altul.

Voiculescu-Dan-Constantin

Întrebat, după şedinţa Biroului Executiv al PC, în legătură cu faptul că Dan Voiculescu a îndemnat PC să meargă mai departe cu demersul de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, Daniel Constantin a spus că la şedinţă s-a discutat foarte puţin acest aspect şi colegii nu au ridicat această problemă.

“S-a discutat foarte puţin acest aspect, colegii nu au ridicat această problemă. Sigur că au fost colegi care au adus-o în atenţie, dar nu a existat, în momentul de faţă, un curent favorabil. Sigur că, acum câteva săptămâni, domnul Tăriceanu a pornit acest demes, au fost colegi din PC care au agreat şi chiar au semnat cererea la momentul respectiv pe care a înaintat-o dl Tăriceanu şi care se află undeva în circuitul Parlamentului, pentru că existau atunci anumite motive şi îngrijorări. Astăzi, contextul politic este cu totul şi cu totul altul şi colegii din PC nu au simţit nevoia unui astfel de demers în momentul de faţă”, a mai declarat preşedintele PC.

Hot this week

Bază permanentă a NASA pe Lună

NASA a anunțat marți noi misiuni menite să contribuie...

O raritate : pui de vultur negru

Primii pui de vultur negru (Aegypius monachus), o specie...

S-au descoperit rămășițele faimosului d’Artagnan?

Autoritățile locale olandeze au anunțat că sunt necesare 'cercetări...
00:05:14

Defence Innovation | NATO and new technologies

Defence Innovation | NATO and new technologies https://www.youtube.com/watch?v=hdtKjUmqo04

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a evitat o operație radicală

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a...

Topics

Cum a batjocorit până la moarte statul român un erou aviator al României

România comunistă are milioane de păcate faţă de milioane...

Franţa salvează o biserică din Siria esenţială pentru ortodoxie

Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul din Siria, monument UNESCO, restaurată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img