A doua prabusire bursiera uriasa in China in mai putin de o luna. Semne deosebit de proaste de la Beijing, cu impact pe plan mondial.

Bursele din China a continuat declinul început săptămâna trecută, acestea înregistrând, luni,  o scădere cu 8,48% sau 345 de puncte, informeaza DC News.

Aceasta este cea mai gravă pierdere înregistrată într-o zi, din ultimii opt ani. Potrivit presei, căderea a fost provocată de intervenţia tot mai redusă a autorităţilor pe pieţele de capital, dar şi pe fondul temerilor investitorilor că oficialii de la Beijing se vor implica mai puţin în susţinerea Bursei.

Companiile de brokeraj din China sunt de părere că Agenţia de stat chineză responsabilă de Bursă a cheltuit sute de milioane de euro pentru susţinerea pieţei de capital.

nsă autorităţile nu au dorit să dezvăluie niciun fel de informaţii privind suma concretă. Şi celelalte burse financiare asiatice au deschis în scădere, din cauza unor rezultate sub aşteptări raportate de mai multe companii.

Niciun sector nu a scăpat de acest veritabil carnagiu. Energia, industria, materialele, sistemul de sănătate, tehniologia şi telecomunicaţiile au peirdut toate peste 8%. Utilităţile, care au scăzut 7,68%, reprezintă cel mai relativ neperformant sector.

Economiștii se tem  că  acest declin al bursei din China poate determina  o nouă criză financiară pe plan mondial.

7 COMMENTS

  1. Ceea ce China a facut a fost voedoo economics. Au investit masiv in infrastructura, construind orase fantoma, blocuri dupa blocuri care acum zac nelocuite, pentru a-si umfla PIB-ul, deoarece PIB-ul e umflat cel mai mult prin consum si in acest caz e vorba de consum la nivel industrial, deoarece populatia Chinei nu are putere de cumparare foarte mare. Au putut astfel sa imprumute SUA si sa investeasca masiv in Africa subsahariana, castigand influenta acolo. SUA ramane cu influenta in Europa, Canada, Japonia si Coreea de Sud, Europa e cu ale gospodaria proprie si sa zicem prin filiera britanica, tot felul de alte tari, Rusia cu tarile ei satelit si China, se pare, cu Africa subsahariana. Ceea ce a facut China este aproape identic cu ceea ce au facut SUA, incepand cu anii 80, era Reagan (Reagonomics) si toate cele. 🙂

  2. Cred ca baietii astia din China joaca tare. Fac tot felul de exhibitii pentru a mai fisura finantele mondiale. Oare sa fie un joc intre puterea centrala si capitalul chinez ?

  3. Ne asteapta si pe noi iar o “criza” cu basistii la putere care sa se puna iar pe imprumuturi,taieri si ciordeala maxima ca sa ne “salveze” iar tara? Acum pe cati i-o mai scoate din sistem ca sa-i “salveze” definitiv?

  4. Problemele adanci ale tarii devin din ce in ce mai evidente. Dificultatile cu care trebuie sa ne confruntam in acest an ar putea fi mai mari decat cele din 2014. E o perioada cruciala, in care trebuie sa implementam multe reforme”, a spus Li. “E un an crucial pentru stabilizarea cresterii si restructurarea economiei”, a punctat Li.
    Concluzia : guvernul chinez a inceput sa rupa pisica incet incet si efectele se vor simti in piata.Toata economia e bazata pe investiti de la stat si consum ,productia industriala e in stagnare si poate chiar in regres .Normal ca vor fi turbulente mari pe pietele de capital sa speram ca nu vom avea de suferit ca dupa criza recenta .Ar fi bine ca si noi sa fim prudenti ca e posibil ca in cazul unei crize globale sa ne imprumutam la peste 10% pe pietele financiare si sa ne ducem iar cu jalba in protap la troica sa ne finanteze deficitul .Asa ca drobul de sare e chiar mai real decat ne putem noi imagina mai ales ca avem si situatia din grecia si rusia ne baga batul prin gard ..

  5. A sosit momentul ca principalul investitor pe bursele din China să-și tragă profitul – Statul Chinez.
    Băieții ăștia au înțeles ”capitalismul” foarte bine – nicio bursă de pe planetă nu e cu adevărat liberă (vezi manipulările LIBOR, ale francului elvețian, ale indicelui Dow Jones, ale Euro, etc, etc).
    Așa că și-au zis (probabil) – ”Ce pălăriile noastre, noi suntem mai proști?”
    Cam ca și cu cursul yuan-ului – dacă interesele țărei (chineze) o cere, yuan-ul va fi ținut jos.
    .
    Ce sens are căderea burselor chineze? Simplu – statul răscumpără afaceri private mult mai ieftin – un fel de ”naționalizare de catifea”.

  6. Cum isi permite China sa iasa din front, fara aprobarea stapanirii, a se citi a marii finante mondiale, acesti calai fara mama, fara tata !

  7. Staţi liniştiţi că se bazează pe aur. Moneda lor s-a dus de rîpă, din cauză că dolăreii americanilor sunt în mare parte la ei, aşa au considerat ei prin înţelegere ca să apere dolarul de cei care vor să-l boicoteze pînă la valoare zero. Fac parte din jucătorii de aur pe piaţa mondială şi chinezii vor să impună preţul

Leave a Reply to AnonimulCancel reply