Saturday, January 31, 2026
0.9 C
Bucharest

Adenom gigant de prostată, tratat minim invaziv endourologic la Spitalul Clinic SANADOR

Una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale prostatei, care apare în special în rândul bărbaților de vârstă înaintată, hiperplazia benignă de prostată, numită popular adenom de prostată. Aceasta se manifestă prin creșterea în volum a prostatei și afectează calitatea vieții pacientului prin apariția unor simptome precum: urinări frecvente, inclusiv pe timpul nopții, presiune scăzută a jetului urinar, incapacitatea de golire completă a vezicii urinare. În foarte multe cazuri, pacienții ajung la medic cu complicații severe, din cauză că neglijează afecțiunea sau aceasta nu este tratată corespunzător.

Ion, 74 de ani, a venit la Spitalul Clinic SANADOR pentru un adenom gigant de prostată. „Se făcuseră 10 ani de la primirea diagnosticului de adenom de prostată, timp în care am căutat încontinuu tratament, însă toate încercările prin spitalele din București au fost nereușite. Recent, am ajuns prin recomandare la Spitalul Clinic SANADOR, la Conf. Dr. Marcian Manu. O simplă discuție cu un pacient fericit al domnului conferențiar m-a convins de îndată să pun mâna pe telefon și să mă programez la dumnealui. Am zis că trebuie să ajung la acest specialist! Datorită acestui minunat om, acum mă simt ca la 20 de ani. Cu o experiență neplăcută, suferință, ani de căutări, programări, așteptări, medici nepotriviți, tratamente incorecte și fără succes, iată că, spre fericirea mea, mi-am găsit rezolvarea la SANADOR! Apreciez mult la acest medic că tot timpul îmi spunea să am încredere în el. Această încurajare m-a ajutat foarte mult. Sunt recunoscător întregii echipe SANADOR. Mă bucur că am dat peste așa oameni minunați. Mii de mulțumiri pentru tot efortul pe care îl depuneți cu dedicație față de fiecare pacient!”, povestește Ion.

Spitalul Clinic SANADOR asigură pacienților cele mai avansate tratamente și intervenții chirurgicale pentru afecțiunile aparatului reno-urinar, cu accent, de câte ori este posibil, pe metodele minim invazive endourologice sau chirurgicale. În cazul lui Ion, echipa medicală condusă de Conf. Dr. Marcian Manu, șeful Secției de Urologie din Spitalul Clinic SANADOR, a efectuat o intervenție minim invazivă endoscopică prin care a tratat cu succes adenomul gigant de prostată. Recuperarea postoperatorie a fost rapidă, ușoară și confortabilă pentru pacient. P

Pentru a beneficia de diagnostic precis și tratamente moderne avansate pentru afecțiunile urologice, realizate de o echipă medicale cu înaltă pregătire profesională și rezultate remarcabile, Spitalul Clinic SANADOR reprezintă cea mai potrivită alegere!

Hot this week

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Aflăm ce ar vrea de fapt SUA de la Groenlanda

Emisarul special al Statelor Unite pentru Groenlanda a prezentat...

UE vrea să se trezească din somnul migraţiei ilegale masive

Comisia Europeană și-a prezentat joi viziunea asupra politicii de...

În Rusia, copiii din grădinițe și școli sunt transformaţi în “zombie”

După ce Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei, în...

Ce preţ are terenul arabil în România faţă de media UE

Prețul mediu al unui hectar de teren arabil în...

Topics

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Aflăm ce ar vrea de fapt SUA de la Groenlanda

Emisarul special al Statelor Unite pentru Groenlanda a prezentat...

UE vrea să se trezească din somnul migraţiei ilegale masive

Comisia Europeană și-a prezentat joi viziunea asupra politicii de...

În Rusia, copiii din grădinițe și școli sunt transformaţi în “zombie”

După ce Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei, în...

Ce preţ are terenul arabil în România faţă de media UE

Prețul mediu al unui hectar de teren arabil în...

Ce fac în Groenlanda câinii militari speciali, ironizaţi de Trump

Donald Trump a ridiculizat apărarea Groenlandei reducând-o la 'două...

Kaja Kallas : “NATO trebuie să devină mai europeană”

Europa trebuie să ia măsuri urgente pentru a-și îmbunătăți...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img