Dan Șova a declarat miercuri în plenul Senatului că fostul șef al Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AVAS) Teodor Atanasiu, dar și copreședintele PNL Alina Gorghiu pot confirma că în ceea ce privește situația de la Rovinari și Turceni nu au fost ilegalități și că “s-a respectat legea de sus până jos”.

Rovinari și Turceni erau la vremea respectivă la AVAS și șeful AVAS era senatorul Atanasiu. Cred că domnul Atanasiu, într-o zi în care creștinește nu avem voie să ne certăm, vă poate confirma că nimic din ce s-a întâmplat acolo nu a avut vreo umbră de nelegalitate. Insist să spun că unul dintre cele trei contracte avizate (a privit — n.r.) recuperarea unei creanțe de 48 milioane RON a complexului Turceni de la Electrica.

Colegii mei au reprezentat Turceni și au obținut această sumă. Electrica a fost reprezentată de societatea de avocatură a doamnei Alina Gorghiu. Îmi este foarte greu să cred că doamna Alina Gorghiu nu își aduce aminte cu precizie că în această tranzacție între Turceni și Electrica nu a fost nimic ilegal.

Din contră, s-a respectat legea de sus până jos. Și mă bucur că se află în rândurile colegilor liberali de această dată domnul senator Teodor Atanasiu, care cunoaște foarte bine situația între complexurile energetice și întreprinderea de închidere a minelor și știe câte eforturi s-au făcut atunci pentru a salva situația.

Și de asemenea mă bucur că doamna Gorghiu a reprezentat Electrica în cel de-al treilea litigiu și vă poate confirma cu toată precizia că acolo nu a fost vorba de nicio ilegalitate”, a afirmat Șova în ședința plenului în care este dezbătută solicitarea DNA cu privire la reținerea și arestarea sa preventivă.

El a adăugat că situația de la Rovinari și Turceni era, la vremea respectivă, una delicată, care ar fi putut să conducă la pierderea “a multe mii de locuri de muncă”.

“În septembrie am depus un memoriu explicativ în cinci volume în care am solicitat și un supliment de probatoriu cu același expert al DNA. Nu i s-a dat curs, dar aici nu este o tribună de dezbatere a unui dosar și de aceea o să vă spun cu toată responsabilitatea că a fost vorba de trei contracte, din două dintre ele Rovinari și Turceni erau acționate în instanță de către întreprinderea de închidere a minelor pentru creanțe foarte mari, riscul fiind intrarea în faliment a celor două complexuri și pierderea a multe mii de locuri de muncă. Nu am participat deloc la această activitate, dar colegii din societatea în care eram și eu asociat care au participat au reportat un real succes. Oamenii locului cunosc foarte bine care a fost cumpăna acelui an”, a susținut Șova.

Senatorul a menționat că societatea la care a fost asociat a făcut obiectul a trei controale ale ANAF și trei controale ale Gărzii Financiare pe același subiect și “în cele șase controale pe Rovinari-Turceni nu s-a găsit niciodată niciun fel de problemă iar ultimul control al Gărzii Financiare a fost în 2013, ordonat chiar de DNA”.

Șova a precizat că este acuzat de o “presupusă o complicitate la abuz de serviciu, deci nu o faptă de corupție”, care nu vizează o activitate desfășurată în calitate de senator, de lider de partid sau de fost ministru, ci pentru o activitate de avocat pe care a avut-o înainte de a intra în Senat.

“În privința mea a fost formulată cerere pentru reținere și arestare pentru o presupusă faptă de complicitate morală la abuz în serviciu. În opinia celor care mă cercetează, complicitatea morală ține de faptul că în 2007 aș fi convins doi directori de la complexurile energetice de la Rovinari și Turceni să încheie contracte de asistență juridică cu societatea în care eram asociat. Nu numai că nicio probă din dosar nu indică acest lucru, dar toate probele de la dosar indică contrariul. (…) Nu m-ați auzit niciodată plângându-mă că am intrat pentru prima oară în Senatul României în 2008 cu această problemă după mine, purtată în presă — Rovinari-Turceni—, fără să știe nimeni niciodată despre ce a fost vorba acolo și de fiecare dată când am încercat să explic nu mi s-a dat ascultare sau nu s-a dorit să fiu înțeles”, a spus Șova.

El a mai declarat că nu i se pare firesc să afle de solicitarea DNA privind reținerea și arestarea sa preventivă de la televizor.

“Nu este firesc să aflu de la televizor că cineva îmi solicită reținerea și arestarea după ce refuză să îmi dea acces la dosar începând cu luna septembrie 2014.

Nu cred că este firesc să fie lansate în spațiul public acuzații foarte grave, că am încercat să obstrucționez ancheta, fără să fiu niciodată întrebat de aceste lucruri și fără să mi se dea posibilitatea să explic aceste lucruri. Nu îmi este rușine să vorbesc atunci când sunt nevinovat”, a spus Șova.

 

23 COMMENTS

  1. In calitate de sef al PSD la votul salvarii lui Sova din parlament Ponta a uitat ca si-a asumat PACTUL pe Justitie cu Johannis la Cotroceni dupa alegeri unde a promis ca PSD nu va mai proteja parlamentarii pentru alte fapte diferite de declaratiile politice ?

  2. In calitate de om spun ca senatorul Dan Sova in afara faptului ca este un bun jurist, este si nevinovat in speta aceasta.

  3. Mai se uita cineva in gura lui sova care nu are demnitatea sa isi dea demisia dupa ce colegi lui au votat sa se duca in fata justitiei .Ca la scapat tariceanu cu numaratori ala roberta anastase sa le fie rusine acestor impostori

    • daca tot ai adus aminte de Roberta Anastase …stai linistit ca se vor intoarce la guvernare ,,,cretinule!

    • daca tot ai adus aminte de Roberta Anastase …stai linistit ca se vor intoarce la guvernare ,,,c r e t i n u l e !

      • Te plateste ponta mai mult daca injuri ?Se face plata la postari chiar daca sant dubluri ?Ce hazli santeti uni habar nu aveti de legi si constitutie in schimb postati injuri si faceti si propaganda proasta .Si va mai mirati ca ponta sa dus in cap la alegeri .Am si eu o rugaminte eu cand postez vorbesc cu radu tudor nu postez ca sa vorbesc cu propaganda psd .Daca radu tudor are placerea sa raspunda bine daca nu te rog sa nu mai postezi reply cu injuraturi si injulte propagandistice .E destul cand ne mai insulta radu tudor cand e prins pe picior gresit si fara argumente nu mai e nevoie sa ne mai injure si postaci psd

        • Tu ai dreptul sa-i faci impostori pe altii, adica sarlatani, mincinosi, dar daca cineva iti zice ca esti “asurd” (o varianta a cretinului), zici ca te injura! Daca tu te simti “imbecil”, ce vina are “dante” ca tia pus o eticheta destul de blanda. De fapt esti idiot, tu care ai “habar de legi si constitutie”, habar nu ai de gramatica! Cand “postezi” nu vorbesti cu nimeni, tantalaule! Postarea e publicarea scrierii! Scrie mai intai corect si apoi posteaza scrierea. Am si eu o rugaminte, nu mai posta ca te faci de tot “rahatul”

  4. D-LOR ,EU ASA VAD,ASTA E PAREREA MEA.PROST SI SA NU VEZI CUM ISI DAU LA GIOALE TOTI.PNL SE BATE CU PSD CORUPT FORMAT DIN COMUNISTI.DAR IN TOATA PORCARIA ASTA SI GOGHIU SI CELALAT ATANASIU SA LUPTE SI SA ARATE CAT SUNT DE NEVINOVATI .NU IL STIU PE SOVA NICI NU IMI DORESC ,DAR PANA AL ARESTA PE UNU NUMAI PTR CA VOR ALTI MI SE PARE ABSURD.NU L-AM VOTAT NICI PE BASESCU NICI PE NEAMT.DE CE?PENTRU CA AU MULTE IN COMUN.PE NEAMT NU L-AM VOTAT PTR CA INDIFERENT DE SITUATIA MATERIALA BUNA A COPIILOR INFIATI AVANDUT NISTE SUFLETE ,A LUAT NISTE BANI.BASESCU CORUPT VOM MAI DISCUTA PESTE 5 ANI.MERGEM IN ACEEASI DIRECTIE CU PDL NU PNL.MIJA ESTE PUTEREA!

  5. vai,vai, ce mai comentarii,psd in sus,psd in jos,despre Alinuta ,nici o vorba?sau nu ati inteles articolul?

  6. Mai nea nelu,ma nea iuliane ! se vede cu “ochiul care vede tot” ca se face justitie ca pe vremea comunismului. Justitie securisa,voi sunteti chiori?sau din aceias gasca coldea-kovesi-basescu -zegrean.Sa se schimbe sefii acestor institutii de forta. Alegeri anticipate (sa-i alegiti voi) pe pdlistii mafioto criminali.

  7. Duoamna ghorghiu e buna de ……udrula doar la handilIai…..butoiu udrula,cocarla basau…udrula vikinga inghititoarea de serpi halesbules stratega dr docent si basau spintecatorul rumaniei.cuplul regal

  8. Asta e bun ffrate!hhuuu ci maciuca ias da.udrula vulgara e opusul.vomiti cand vezi,dar gusatii basitii basan etc,ala ce era fermecat,greierele,aaaaa,frateeeeee udrula are fizicul lui tasu frumusetea lui falcile masii…tre s fii nefericit tare sa vezi ceva sexy in transexuLa vikinga cu falci si baRbie de JIJI

  9. Parca numai ea? Cam toti au supravetuit pe baza contractelor cu statul, ca se feresc sa spuna, e cu totul altceva. Daca s-ar lua la puricat toate contractele de ani de zile, nu ar mai avea liniste madama si nici nu ar contesta la CCR anumite hotariri! Dar in scurt timp ii vine si ei rindul, sper sa nu fie in preajma alegerilor, ca sa alegem oameni curati…daca mai sunt si daca au mai avut loc de cocalarii celor 25 de ani de zile, de milogii pentru voturi perindati la ciolane!

  10. Sova face exact ca basescu in cazul firea .Basescu acuzat de santaj vorbeste de procurorul general care a tras la revolutie Asa si sove el e acuzat de dna si in schimb vorbeste de ghorghiu si atanasiu .Dute sova la dna si fa denunturi daca sti ceva de cei doi ca nu te vor retine procurori ca ai fost salvat de tovarasul tariceanu si tata socru .Ce hazli sant toti suspecti astia cum se apropie justitia de ei cum incep sa insinueze si sa isi aminteasca tot felul de fapte si situati ale altora .

  11. Propagandista gorghiu se da mare afacerista fara afaceri custatul. Da momemtan propagandiista e menajata de kovesi

  12. In atentia , Directia Nationala Anticoruptie Inspectoratului Judetean de Poliție Ialomița Doamna Prim Procuror Sef Sectie Directia Nationala Anticoruptie Laura Codruta Kovesi Domnule Viorel Ștefu, șeful Inspectoratului de Poliție Ialomița

    Solicitare privind AUTOSESIZAREA din oficiu

    Va informaM si va rugam ca In urma articolului pe care-l radam itegral mai jos, aparut astazi 19 Martie 2015, 12:40 in mass-media; ziarul ,,independent,, rubrica EVENIMENT

    Sub titlu : 8 kilometri pe jos, pentru Educație –

    Transport școlar cu scandal în comuna Dridu – Va solicitam autosesizarea din oficiu a organelor de urmărire penală, si verificati daca exista elementele constitutive incalcarii legilor de natura penala , ori de coruptie in cea ce priveste atitudinea Primariei din Comuna Dridu ,Judetul Ialomita Privind atribuirea Transportululi privat impus Copiilor scolari din Satul Patru Frati ,jud Ialomita catre scoala din comuna Dridu,jud.laomita. PRECIZARE In ciuda faptului ca primaria com Dridu,are in dotare un microbuz scolar repartizat de catre Guvernul Romaniei Va rugam a se observa si modul de atribuire a transportului catre *** Finul *** Primarului din comuna Dridu dl. Turiga Valentin Organele de urmarire penala se autosesizarea ori de câte ori iau cunoștință, prin orice mijloc,mass-media sau zvonul public că s-a săvârșit o infracțiune.

    Va solicitam a cerceta si de a va autosesiza in acest caz

    Primarul are interese ASCUNSE DE OCHII CETATENILOR !
    Dl.primar al com Dridu, Turiga e direct interesat să se meargă cu maxi-taxi, deoarece are trei microbuze ale lui personale sub licența firmei “finului” PRECIZARE FIRMA FINULUI PRIMAR Turiga Valentin – este SC G&S TOURS din orasul Voluntari
    In schema transportului de copii din com.Dridu,jud.Ialomita este simplu deprimarul Turiga are 3 microbuze.si asta spune tot

    Cum dumnezeului se poate asa ceva – in ograda primarului PSD Turiga Valentin SA PRIMESTI IN ANUL 2014 – MICROBUZE SCOLARE NOI SI TU SA DAI JUCARIA FINULUI TAU ??? Ma da in ialomita asta rosie nu mai exista autoritatea statului ? Nu exista Politie ? Nu exista Parchet cu procurori ?Nu exista DNA sa vada daca a fost vre-o licitatie corecta ? Ce face primarul Turiga Valintin cu microbuzul nou dat ?????? Transporta carbuni ori il foloseste pentru a cara lautari pe la nunti si botezuri ATENTIE ! Din anul 2014 au Mașini noi pentru elevii din Dridu De microbuzele oferite de vicepremierul Liviu Dragnea au beneficiat localitățile ialomițene Adâncata, Albești, Alexeni, Andrășești, Axintele, Borănești, Ciochina, Cosâmbești, Dridu, Jilavele, Mărculești, Moldoveni, Scânteia, Valea Ciorii, Valea Măcrișului și Vlădeni. Scopul declarat pentru care microbuzele școlare au fost acordate acestor administrații locale este acela de a îmbunătăți infrastructura județeană de transport al elevilor care fac naveta

    REDAM MAI JOS INTREG ARTICOLUL APARUT IN PRESA LOCALA ZIARUL ^^^ independent ^^^

    5

    ***** 8 kilometri pe jos, pentru Educație
    Transport școlar cu scandal în comuna Dridu
    Situație fără precedent în județul Ialomița. Părinții a 30 de copii din satul Patru Frați, comuna Adîncata, care frecventează cursurile Școlii Generale Dridu, sînt obligați să scoată din buzunare pînă la 140 de lei pentru a-i trimite pe elevi la școală. În semn de protest, de cîteva zile, oamenii merg împreună cu cei mici 8 kilometri pe jos către instituția de învățămînt. Miza acestui scandal ar fi reprezentată de interesul primarului Valentin Turiga de la Dridu, de a susține afacerea unui transportator privat, apropiat lui.

    Primarul Turiga face și desface
    Scandalul a fost iscat de reprezentanții Consiliului Local Dridu care au emis o hotărîre în baza căruia au sistat finanțarea pentru transportul școlar al elevilor care vin din localitatea vecină, Patru Frați, comuna Adîncata. Pentru ca totuși copiii să ajungă la școală, singura soluție pe care au găsit-o a fost aceea de a plăti abonamente unei firme private de transport. Părinții susțin că la mijlocul acestei decizii s-ar ascunde însă un mare interes financiar, pe care l-ar susține chiar edilul de la Dridu, Valentin Turiga. «Cînd au început lucrările la podul de la Dridu, s-a renunțat la microbuzele școlare în favoarea acestei firme private. Se plăteau 10 mii de lei pe lună pentru transportul copiilor noștri, dar Consiliul Local a refuzat să mai dea acești bani. Acum ne pun să plătim noi pentru transport, pentru că patronul microbuzelor e finul domnului primar din Dridu. Este, deci, o afacere a domnului primar» reclamă Mariana Sandu, unul dintre părinți. În semn de protest față de măsurile pe care le-au impus autoritățile locale din Dridu, de cîteva zile, oamenii au refuzat să mai circule cu microbuzele firmei private și au ales să-și trimită copiii la școală pe jos. Așa s-a întîmplat și joi, 19 martie 2015, cînd copiii și părinții lor au mers din satul Patru Frați pînă la școala din comuna Dridu traversînd podul avariat, pădurea din zonă și digul din jurul barajului. «Refuzăm categoric să plătim acele abonamente pentru că nu avem bani. Eu am doi copii la școală și nu am venituri. Vă dați seama ce cheltuială este pentru mine, în condițiile în care sînt casnică, iar soțul meu este șomer!» se plînge Ionela Vică.

    Citiți mai multe amănunte despre acest subiect în ediția ziarului Independent de miercuri, 25 martie 2015!
    19 Martie 2015, 12:40 (185 vizualizări – 4 comentarii)
    Taguri: Dridu Patru Frați transport școlar scandal Valentin Turiga
    8
    Ym
    – See more at: http://www.independentonline.ro/2015/03/19/Transport-scolar-cu-scandal-in-comuna-Dridu-11351#sthash.lEN1Pp1M.dpuf *********

    Data. 20.03.2015
    Cu respect cetateni,parinti din Com Dridu jud.Ialomita

  13. Daca-i asa cum zice Sova, inseamna ca ambii contractanti se fac vinovati de fapte de coruptie.
    Iar in cazul d-nei Gorghiu e posibil sa vorbim de conflict de interese. O insignifianta infractiune…

Leave a Reply to neluCancel reply