Wednesday, October 14, 2026
16.2 C
Bucharest

Ambasadorul Rusiei la ONU a murit la New York !

Ambasadorul Rusiei pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite, Vitali Ciurkin, a decedat luni la New York, a anunţat Ministerul de Externe rus, într-un comunicat preluat de Reuters.

Ministerul nu a oferit detalii despre circumstanţele decesului, însă precizează că Ciurkin a murit cu o zi înainte să împlinească 65 de ani şi le transmite condoleanţe rudelor diplomatului.

Publicaţia New York Post notează, citând surse sub rezerva anonimatului, că Vitali Ciurkin a fost adus de urgenţă luni dimineaţa la un spital din Manhattan, din cauza unor probleme cardiace.

Ambasadorul lucra la reşedinţa sa când i s-a făcut rău, în jurul orei locale 09:30.

La sosirea echipajului de salvare, diplomatul era inconştient şi i s-au făcut manevre de resuscitare. Starea sa era foarte gravă când a ajuns la spital, iar medicii nu i-au putut salva viaţa.

Potrivit CV-ului postat pe site-ul misiunii permanente a Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin era ambasador în cadrul forului de la New York din 2006.

Hot this week

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

Topics

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img