Saturday, September 26, 2026
17.4 C
Bucharest

Anunț făcut de Ramona Mănescu la Antena 3

Ramona Mănescu a decis să rămână în Guvernul Dăncilă ca ministru independent. Ministrul de Externe a vorbit la ”Punctul de întâlnire” despre motivul pentru care s-a hotărât să rămână.

”Sunt un om responsabil și în momentul în care îmi asum ceva, îmi asum cu maximă seriozitate. Am fost extrem de onorată să accept deminitatea aceasta și să fiu ministrul al Afacerilor Externe într-un moment în care am înțeles că România are nevoie în preajma alegerilor prezidențiale, dar mai ales România are nevoie de o continuitate a proiectelor pe care le-a demarat în timpul Președinției și are nevoie să își consolideze poziția în următoarea Comisie Europeană.

Eu mi-am asumat toate acestea. Înțeleg competiția politică, înțeleg logica electorală. Sunt absolut firești într-un stat democratic. Dar nu cred că pentru o luptă politică internă România trebuie să piardă un moment foarte important de politică externă care ne va afecta și intern în următorii ani.

În afară de faptul că e dovadă de lispă de seriozitate, e și o lipsă de responsabilitate față de România pe următorii cinci ani și eu nu pot să îmi asum acest lucru.

Eu voi participa mâine la ședința de guvern indiferent dacă această cariera mea politică se va termina aici. Pe mine mă interesează ca România să câștige pe următorii cinci ani, după care pot merge acasă că nu țin cu dinții de nicio poziție.

Sunt membru ALDE din 2017. Eu îmi asum decizia că voi ieși din partid. Domnul Tăriceanu a fost foarte clar. Ceea ce am spus eu nu are legătură cu ALDE, ci cu ceea ce mi-am asumat eu.

Cu doamna Dăncilă am o relație corectă.”, a spus Mănescu.

https://www.antena3.ro/politica/ramona-manescu-anunt-la-antena-3-cred-ca-doamna-dancila-se-poate-descurca-cu-un-ministru-independent-535084.html

Hot this week

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

Topics

China a cumpărat peste 1000 de tone de aur

Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel...

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după transplantul renal

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după...

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce factura clienților PPC Energie

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img